Badantele din Italia care lucrează „la fix” vor trebui să părăsească locul de muncă dacă nu au Green Pass

„Îngrijitoarele care sunt cazate la domiciliul persoanei asistate și nu dețin Certificatul verde Covid-19 (Green Pass), vor fi nevoite să părăsească locuința respectivă”, se arată pe site-ul oficial al Guvernului italian, la secțiunea întrebări și răspunsuri privind aplicarea regulilor intrate în vigoare la 15 octombrie.

Certificatul sanitar COVID-19 a devenit obligatoriu începând de vineri, 15 octombrie, în Italia pentru toţi angajaţii, atât în sectorul public cât și în cel privat, inclusiv pentru cei din sectorul muncii casnice (îngrijitoare, menajere, bone). În caz de nerespectare, atât angajatorii cât și angajații vor fi sancționați cu amenzi între 400 și 1000 de euro.

Îngrijitoarele care sunt cazate la domiciliul persoanei asistate își pierd dreptul la masă și cazare (vitto e alloggio) dacă nu prezintă angajatorului Certificatul Covid-19.

„Dacă îngrijitoarea nu are Green Pass, nu se va putea prezenta la locul de muncă” și dacă va coabita „va trebui să părăsească locul de cazare”, scrie pe site-ul guvernului italian. Angajatorul are dreptul să o înlocuiască cu o altă lucrătoare, care întrunește condițiile necesare, fără să-i acorde perioada de preaviz.

O altă precizare importantă a Guvernului este următoarea: dacă îngrijitoarea este testată pozitiv la Covid-19, nu va putea părăsi locul de cazare cât timp va fi în carantină.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Mai multe informații despre aplicarea măsurile privind obligația deținerii de Green Pass de către asistentele familiale puteți citi în articolul: „Îngrijitoarele din Italia fără Green Pass riscă amenda și concedierea”.

Distribuie acest articol