Italia: badantele și plata la negru în schimbul unui loc de muncă, primul pas în acceptarea exploatării propriei persoane

Era o fată tânără de vreo 26, 28 de ani. Înaltă, robustă, îmi spunea că vine din partea Neamțului și m-am bucurat să întâlnesc aici, departe, la mii de kilometri depărtare o moldoveancă de-ale mele. 200 de euro mi-a cerut acum 15 ani în urmă, când m-a pus în legătură cu o familie de italieni pentru un loc de muncă de care auzise, i-am dat banii în aceeași zi în care am început perioada de probă, fără să am vreo siguranță că rămân sau nu la locul de muncă respectiv, credeam că pur și simplu așa se procedează. Erau ultimii bani pe care îi aveam în buzunar, i-a luat și dusă a fost, nu am mai văzut-o și nu am mai auzit de ea.

Acum, după mulți ani petrecuți în Italia, ani în care am ajutat nenumărate fete să își găsească de lucru și de la care nu am acceptat nici măcar o cafea în schimb, încerc să mă pun în pielea fetei înalte și robuste și să o înțeleg. Cum trebuie să gândești și ce trebuie să simți când profiți de nevoia și de disperarea unei femei care, ca și tine, se trezește singură în mijlocul unei lumi noi, necunoscute? Ce poți să faci cu 200 de euro pentru care nu ai făcut nimic practic, îți pot ei schimba viața?

Recent, cotidianele italiene alocă spațiu acestui subiect

Nu numai în agricultură, unde muncitorii vin racolați cu promisiunea unei plăți decente și primesc în schimb o plată mizeră pentru care sunt nevoiți să plătească și „comision” intermediarilor, ci și în sectorul casnic, cel al menajerelor, îngrijitoarelor, se întâmplă acest lucru. Multe femei sunt constrânse să plătească uneori chiar cu tot salariul de pe prima lună de lucru! Iar ceea ce mi se pare mai grav este că așa-ziși intermediari sunt tot români de-ai noștri. De-ai noștri, care știu cât de greu se câștigă banii aici, cât de mult îți rupi spinarea muncind și cât de multe nevoi poate avea o persoană care își lasă acasă mamă, tată sau copii și vine să muncească pe brânci printre străini!

„Il caporalato” badantelor își intitulează articolul cotidianul italian Basilicata24.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„150 de euro în schimbul unui bătrân!”

Femeile ajung în Italia, sunt plasate în familii care au nevoie de asistență, serviciu pentru care cele mai multe dintre ele plătesc în schimb „o cafea” . Cafeaua costă 150, 200 de euro sau tot salariul de pe prima lună de lucru!

„Cele mai multe sunt venite în Italia din Europa de est”, scrie ziarul italian, „iar 700 de euro, plata unui salar, pentru multe dintre ele constitue o mică avere. Este sărăcia din țările lor de origine cea care împinge femeile din Est să se mute în Italia. Un salariu de 700 de euro le poate schimba viața. În Ucraina 1 euro este 13.42 grivne (1 grivna = 0.03 cenți), iar în România 1 euro este egal cu 4.61 Ron (1 Ron = 0.21 cenți). Cele mai multe dintre ele muncesc până reușesc să strângă o anumită sumă și se întorc acasă, altele, rămân în Italia pentru foarte mulți ani.

Badantele străine continuă să fie preferate în comparație cu cele italiene, majoritatea nu cer să li se încheie un contract de muncă regular, muncesc zi și noapte uneori pentru doar 700 de euro pe lună,  sunt mereu prezente deoarece aproape întotdeauna locuiesc în aceeași casă cu persoanele în vârstă pe care le îngrijesc. Badantele italiene, pe de altă parte, solicită o salarizare mai mare și nu oferă asistență 24 de ore din 24.”

Lipsa informațiilor concrete despre ceea ce înseamnă viața de badantă

Este principalul motiv al suferințelor pe care aceste femei le îndură în multe cazuri din momentul în care pun piciorul pe pământ italian. Ar fi necesare și extrem de utile în România puncte oficiale de informare a tuturor românilor care vor să emigreze. De foarte multe ori, românii pleacă din țară în căutarea unui trai mai bun, dar găsesc cu totul altceva odată ajunși în străinătate, unde voit sau nevoit, cad pradă exploatatorilor, persoanelor fără scrupule dispuse să exploateze și să vândă orice și pe oricine pentru bani!

Dacă sunteți la cunoștința unor asemenea cazuri, denunțați la cea mai apropiată secție de poliție sau contactând ataşatul pe probleme de muncă şi sociale din cadrul Ambasadei Române la Roma la următoarele date de contact:

Ambasada României în Republica Italiană
Adresa: via Nicolo’ Tartaglia 36, Roma 00197

Nr. de telefon fix: 00 39 06 80696326
06 80696326 – apelabil din Italia

Nr. de fax: 00 39 06 8084995
06 8084995 – apelabil din Italia

Adresa de e-mail: roma.social1@mae.ro

Distribuie acest articol