Italia: Un băiat român de 19 ani și un italian de 26, morți într-un tragic accident rutier

Doi tineri, un român și un italian, au murit într-un accident care a avut loc ieri seară, duminică, 10 iunie, în jurul orei 23:00, de-a lungul străzii provinciale din Abruzzo care leagă Canosa Sannita de Tollo. Tragicul accident a avut loc în dreptul localității Canosa.

O mașină „Alfa Mito” cu două persoane la bord, cel mai probabil din cauza vitezei mari, a intrat pe banda opusă, ciocnindu-se frontal cu un scuter „Aprilia Scarabeo”.

În urma impactului deosebit de puternic, a murit pe loc pasagerul autovehiculului, Lorenzo Polidori, 26 de ani, rezident la Tollo, în timp ce conducătorul scuterului, Sebastian Bogdan Draga, 19 ani, de origine română, rezident și el în Tollo, a murit în această dimineață la spitalul din Pescara unde fusese trasnportat de urgență. Rănile suferite au fost prea grave iar Sebastian a decedat sub privirile neputincioase ale medicilor.

Sebastian Bogdan Draga, 19 ani, mort în Italia, în urma unui accident rutier. Sebastian se afla pe un scuter când a fost lovit de o mașină care circula cu viteză mare pe contrasens.

Șoferul mașinii, Mirco Cavuto, de 32 de ani, din Tollo, este internat la spitalul din Chieti.

Conform unei prime reconstituiri a carabinierilor, mașina, după ce s-a ciocnit cu scuterul, a dărâmat doi stâlpi și s-a răsturnat de mai multe ori.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Corpurile neînsuflețite ale celor doi tineri decedați sunt puse la dispoziția autorităților judiciare pentru autopsie.

De asemenea, autoritățile au dispus confiscarea mijloacelor implicate în accident și examinarea toxicologică a șoferului care a cauzat accidentul, informează abruzzo24ore.tv.

Distribuie acest articol