Un băiat român din Italia se zbate la spital între viață și moarte. Apelul tatălui: „Rugați-vă pentru el!”

Un tânăr român în vârstă de 17 ani, rezident la Castelfiorentino, în provincia Florența (Toscana), a suferit marți, 21 martie, un infarct la școală, în timpul orelor de curs. Băiatul a fost transportat de urgență la Spitalul Universitar Careggi din Florența și este în stare foarte gravă, informează La Nazione.

„Bună seara, la toată lumea. Îmi este băiatul în comă, vă rog din inimă, rugați-vă pentru el. Mulțumesc și Doamne ajută!”, a scris tatăl pe profilul său de Facebook.

Clipe foarte grele pentru părinții tânărului român care s-a simțit brusc rău astăzi, în fața colegilor de clasă. Băiatul a căzut din picioare și a intrat în stop cardiac în timpul unei ore de curs.

Profesorii și personalul auxiliar al școlii au încercat să-i acorde primul ajutor și apoi au sunat la salvare.

La fața locului a sosit o ambulanță de la 118, iar personalul medical a înțeles imediat gravitatea situației în care se afla tânărul nostru conațional. Drept pentru care a fost solicitat elicopterul, care l-a transportat pe băiat la spitalul din Florența.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În prezent, așa cum a confirmat și tatăl său pe rețeaua de socializare, se află în comă și luptă pentru viața sa.

Ceilalți elevi, șocați de ceea ce s-a întâmplat, așteaptă cu anxietate vești despre starea de sănătate a colegului lor.

Ne exprimăm și noi solidaritatea și suntem cu sufletul alături de cei doi părinți români.

Distribuie acest articol