Alberto Alessandrini, un pensionar în vârstă de 84 de ani și rezident în orașul italian Rimini, din regiunea Emilia-Romagna, a condus 1.800 de kilometri fără oprire, după un zbor cu avionul, pentru a le aduce în Italia pe fiica și nepoatele badantei sale de origine ucraineană.
Fapta eroică a bătrânului italian este relatată de publicația Corriere Romagna, care a realizat un interviu cu acesta.
Potrivit sursei citate, Alberto Alessandrini a lucrat ca inginer nuclear și, la cei 84 de ani ai săi este într-o formă pe care mulți bărbați de 30 de ani ar invidia-o. Și nu doar formă mentală, ci și fizică.
Corriere Romagna: „Domnule Alessandrini, să o luăm de la început: cum v-a venit ideea să faceți această cursă așa, din senin?”
Alberto Alessandrini: „Am făcut ceea ce ar face oricine cunoaște o persoană precum badanta mea, care locuiește cu mine de 20 de ani. A asistat-o pe soția mea cât a fost în viață și acum are grijă de mine. În timpul verii, familia ei vine mereu în vizită și, având în vedere că locuiesc singur, pentru că fiul meu s-a mutat în Tenerife, pentru mine e un pic ca și cum mi-aș fi refăcut familia. Deci e la fel ca și cum ar fi avut nevoie o persoană dragă mie.”
C.R.: „Cum v-ați organizat?”
A.A.: „Într-o secundă. Fiica de 36 de ani a badantei și fetițele ei de 10 și 4 ani trăiesc la Luțk, în Ucraina occidentală, la circa o sută de kilometri distanță de Lviv, aproape de granița cu Belarus. De acasă încercam în fiecare zi să le liniștesc cu privire la faptul că se aflau în afara zonelor mai periculoase. Dar au făcut bine că au fugit imediat în Polonia, având în vedere că la 7 kilometri distanță de ele este un aeroport militar care, deși închis, a fost bombardat imediat. Au reușit să treacă granița cu mașina, iar eu m-am dus cu avionul la Cracovia și le-am adus la Rimini cu mașina lor.”
C.R.: Conducând pe o distanță de circa 1.800 de kilometri într-o zi…”
A.A.: „Pe hartă, de fapt, îmi arăta 1.650, dar navigatorul ăsta blestemat, care nu are semnal în străinătate, m-a făcut să lungesc drumul cu 150 de kilometri și, în acel moment, l-am dat naibii și m-am pus să urmez autostrada țară după țară. La fiecare benzinărie, însă, vedeam cozi tot mai lungi și, de teamă să nu rămânem pe jos cu două fetițe mici, am început să rezerv camere la hotel pe internet, pe măsură ce continuam drumul, iar odată ce treceam de ele, anulam rezervarea. Din fericire, toți vorbeau engleză și au fost foarte amabili. Apoi, odată ajunși la Tarvisio, m-am gândit că „e rezolvată treaba” și m-am dus direct acasă la mine.”
C.R: „Cum a fost contactul cu Italia (pentru fiica și nepoatele badantei ucrainene – n.r.)?”
A.A.: Cunoșteau deja Rimini și au fost foarte bucuroase, evident. Aducându-le aici, a fost puțin ca și cum aș fi importat războiul, pentru se vorbește toată ziua despre asta și mulți se gândesc că pacea ar putea reveni de la un moment la altul: pentru mine, în schimb, există riscul să dureze luni întregi și este nevoie să ne pregătim cât mai bine pentru primirea și integrarea (refugiaților – n.r.). Trebuie să spun că, din acest punct de vedere, organizarea este perfectă și personalul a fost foarte amabil: după două zile le-am condus la secția de Poliție, apoi la ASL (Agenția Sanitară Locală – n.r.) și acum avem chiar și un pediatru. În plus, mama fetițelor e deja vaccinată și acum ne ocupăm de integrarea școlară a acestora: cea mare vorbește italiana foarte bine și nu va avea probleme, fetița de 4 ani nu cunoaște limba și aș vrea să o duc la o grădiniță.”
C.R.: „Dumneavoastră ați lucrat în centralele nucleare și apoi pe platformele petrolifere, ca director de inginerie la compania Belleri din Mantova. Având în vedere experiența dumneavoastră în sector, cât de teamă vă este că situația va degenera?”
A.A.: „Mi-e foarte teamă. Ne aflăm într-o situație în care echilibrul este foarte precar, ținând cont că vorbim de o țară precum Rusia, care face 70% din PIL vânzând gaz și petrol și are industria la pământ, dar are ambițiile vechii URSS și armamente letale în mâinile unui nebun care aruncă amenințări chiar și în mod pueril cu acestea. Un inconștient care evocă bomba nucleară și nu ar trebui nici măcar să-i pronunțe numele. Cele din Hiroshima și Nagasaki erau bombe atomice de primă generație în care energia este degajată prin fisiune, în timp ce acestea din prezent, cu hidrogen, deci prin fuziune, la fel cum are loc în Soare, degajează o energie enormă cu consecințe între 10 și 100 de ori mai mari. E lesne de înțeles ce s-ar întâmpla în cazul în care inconștientul (Putin – n.r.) ar face așa ceva. Avea dreptate Einstein când spunea: „Nu am idee ce arme vor fi necesare pentru a lupta în Al Treilea Război Mondial, dar în al patrulea se vor lupta cu bâte și pietre.” Sper doar că peste vreo mie de ani vor exista noi generații de mamifere mai inteligente decât noi…”
C.R.: „Și cu toate acestea, cursa pentru astfel de armament nu se oprește. Dimpotrivă.”
A.A.: „Rusia și SUA au 4.000-5.000 de fiecare. Are multe și Israelul. Mai puțin Marea Britanie și Franța. Dar pot fi construite și cu plutoniu și cine are centrale nucleare poate să construiască foarte multe. Franța are deja 57 de reactoare nucleare (70% din energie o produce așa, cu un impact asupra mediului mult mai mic), a dat comandă de alte 6 imediat ce a început criza și optează pentru alte 8… Îți provoacă teamă, în timp ce eu, de 20 de ani la pensie, aș vrea să stau liniștit și să mă dedic în continuare brevetelor mele…”
