Bătrân mort în Italia după ce a mâncat ciuperci culese și gătite de badanta sa. Îngrijitoarea și soția pensionarului sunt în stare gravă

Un bărbat din nordul Italiei a decedat după ce a mâncat la prânz ciuperci culese și gătite de îngrijitoarea sa. Soția lui este și ea în stare foarte gravă. Îngrijitoarea, care a mâncat și ea aceeași mâncare cu ciuperci, este la rândul ei internată în spital, în așteptarea unui transplant de ficat. Cei trei s-au simțit rău la doar câteva minute după ce au ingerat ciupercile otrăvitoare.

Ceea ce se dorea a fi un prânz în familie s-a transformat într-o adevărată tragedie în localitatea Monguzzo (Como), relatează Fanpage. Intoxicarea datează de sâmbăta trecută, dar s-a aflat abia alaltăieri, cu ocazia înmormântării bărbatului decedat, Giampaolo Mauri, în vârstă de 86 de ani.

Ciupercile ar fi fost culese sâmbătă dimineața de către îngrijitoarea în vârstă de 60 de ani, în pădurea din apropierea localității Monguzzo. Alături de exemplare comestibile au fost culese și unele foarte toxice. Gătite și consumate în aceeași zi, ciupercile otrăvitoare și-au manifestat imediat efectele mortale.

Salvarea de la 118 a intervenit rapid cu mai multe ambulanțe, trimise de Compania Regională de Urgență, care i-au transportat pe cei trei intoxicați la spitalul Sant’Anna din Como. Din păcate, bărbatul n-a rezistat otrăvii și a murit câteva ore mai târziu. Soția sa a fost transferată la spitalul San Gerardo din Monza, unde prognosticul este încă unul rezervat.

Internată inițial în spitalul Sant’Anna din Como, îngrijitoarea a fost transferată ulterior la spitalul Niguarda din Milano, unde se află pe lista de așteptare pentru un transplant de ficat. Femeia este trează și conștientă, iar analizele efectuate au confirmat un diagnostic de hepatită acută, cauzată de ingerarea ciupercilor otrăvitoare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Deseori, ciupercile otrăvitoare arată aproape identic cu cele comestibile și chiar un culegător de ciuperci experimentat le poate încurca. Ciupercile comestibile pot provoca otrăviri, de asemenea, dacă sunt culese din apropierea unui drum rutier sau de cale ferată, ori în apropierea unei fabrici industriale. S-a dovedit că ciupercile, ca un burete, absorb diverse substanțe din sol și din aer, inclusiv cele toxice.

Semnele de otrăvire cu ciuperci sunt: slăbiciune, greață, vărsături, dureri abdominale, diaree, transpirație rece, amețeli. Otrăvirea cu ciuperci este deosebit de periculoasă, deoarece funcția hepatică și renală sunt afectate rapid. Pentru orice otrăvire, chiar și una ușoară cu ciuperci, trebuie să solicitați urgent asistență medicală.

Cea mai sigură modalitate de a evita otrăvirea cu ciuperci este să folosiți numai ciuperci cultivate în seră sau cumpărate din magazinele alimentare.

Distribuie acest articol