Bătrână ucisă în Italia de badantă pentru 4 inele și o brățară. Condamnată la 18 ani de închisoare

Procesul îndelungat al unei crime care a avut loc acum mai bine de 13 ani a luat sfârșit în aceste zile cu sentința conform căreia Anna Maria Natale, în vârstă de 61 de ani, a fost condamnată la 18 ani de închisoare pentru uciderea bătrânei Santa Ladisi, pe care o îngrijea.

Se presupune că motivul crimei ar fi fost unul financiar, îngrijitoarea Anna Maria Natale și bătrâna ucisă certându-se des pe tema banilor, relatează La Gazzetta del Mezzogiorno.

Evenimentul tragic a avut loc în apartamentul victimei, din Santeramo in Colle, provincia Bari (Puglia), pe data de 21 ianuarie 2010

Santa Ladisi, în vârstă de 81 de ani, a fost lovită cu capul de masă, strangulată și, într-un final, badanta i-a pus pe cap o pungă de celofan pe care  alegat-o cu bandă adezivă.

Conform investigațiilor conduse de carabinieri și coordonate de procurorul Marcello Quercia, după actul macabru badanta ar fi furat patru inele și o brățară de aur care aparțineau pensionarei și i le-ar fi înmânat altei îngrijitoare, pe nume Ranella, pentru a le ascunde.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Corpul neînsuflețit a fost găsit în jurul orei 9:00 dimineața în salonul locuinței de pe Via Sonnino 25. Capul victimei era încă acoperit de punga de plastic, sigilată la gât.

photo_2023-09-27_20-31-20

Pentru a-i deruta pe anchetatori, femeia care a comis crima a încercat în complicitate cu cealaltă îngrijitoare să simuleze un jaf în casa bătrânei, declarând că probabil au intrat hoții, au ucis-o pe pensionară și i-au furat bijuteriile.

În primă instanță, în septembrie 2017, judecătorii de la Curtea cu Jurați le-au achitat pe ambele acuzate. Anna Maria Natale a fost achitată pe motiv că „nu a comis fapta”, în timp ce Ranella a fost achitată „deoarece fapta nu există”.

În apel, în noiembrie 2019, verdictul a fost inversat: Anna Maria Natale a primit o condamnare de 21 de ani de închisoare, iar Ranella, a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru complicitate.

Curtea de Casație a anulat ulterior sentința în octombrie 2021. Acum, judecătorii din Bari, chemați să decidă din nou, au confirmat responsabilitatea lui Natale, reducând pedeapsa de la 21 la 18 ani de închisoare.

În conformitate cu noile reglementări prevăzute de reforma „Cartabia”, instanța a declarat că îngrijitoarea nu mai poate fi judecată pentru furtul bijuteriilor, ci numai pentru uciderea bătrânei.

În final, s-a constatat prescripția pentru acuzația de complicitate adusă acuzatei Ranella, procesul încheindu-se astfel definitiv pentru ea.

De asemenea, judecătorii au confirmat că Anna Maria Natale va fi obligată să despăgubească familia victimei, reprezentată de avocatul Vitangelo Laterza. Valoarea exactă a acestor despăgubiri va fi stabilită ulterior.

Distribuie acest articol