Bătută ani la rând de concubinul italian, o femeie română a încercat să se sinucidă. Salvată în ultima clipă de carabinieri

Ani la rând a suferit violențe din partea concubinului, un bărbat italian de 46 de ani originar din Roma, care a reușit să-i distrugă chiar și dorința de a mai trăi persoanei cu care conviețuia, o femeie română de 43 de ani.

Ultimul episod de violență a avut loc acum 4 zile și tot atunci a fost și momentul în care conaționala nostră a decis să-și pună capăt zilelor. Potrivit ziarului La Repubblica, femeia română ar fi înghițit 24 de pastile de Rivotril în acea dată, un medicament împotriva anxietății, apoi și-a tăiat venele cu un cuțitaș.

Într-un ultim moment de luciditate, în timp ce viața se scurgea încet din ea, femeia a decis totuși să sune la carabinieri. A sunat la 112 și apoi a închis ochii. Ajunși la fața locului, carabinierii au găsit-o pe conaționala noastră de 43 de ani aproape inconștientă și au dus-o imediat la spital unde medicii au reușit să o salveze.

Bărbatul italian, în schimb, care a abandonat-o pe femeie cu fața plină de vânătăile provocate de pumnii săi a fost dus în arest preventiv, la cererea procurorului Vittorio Pilla de la secția anti-violență. Potrivit sursei citate, acesta a mai fost denunțat și în trecut pentru posesie de droguri.

Cei doi locuiau împreună într-un apartament din cartierul San Basilio din Roma de cel puțin cinci ani iar scenele de violență s-au repetat de mai multe ori de-a lungul relației lor, drept dovadă fiind și denunțul făcut în trecut de femeie împotriva acestuia. Ba chiar a încercat și să-l alunge de acasă dar fără succes, se pare. Sfârșitul acestei relații pline de violență a sosit în data de 6 noiembrie 2017, când femeia a apelat la extremul gest care ar fi putut să o ducă la moarte, în timp ce bărbatul violent ar fi rămas liber pentru totdeauna.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Nu vom putea repeta niciodată îndeajuns cât de bine este să denunțăm astfel de cazuri de violență imediat cum apar, înainte de a le lăsa să se transforme în tragedie, indiferent dacă suntem implicați direct sau suntem doar martori.

În Italia avem la dispoziție diferite instituții la care trebuie să apelăm pentru a denunța astfel de cazuri de violență asupra femeilor iar acestea sunt datele de contact ale celor mai importante dintre ele: