Bebeluș român din Italia mort în somn. Mama arestată pentru că nu a avut grijă de el

O româncă din localitatea italiană Comiso, provincia Ragusa din Sicilia, a fost pusă sub arest, considerată vinovată de moarte bebelușul ei, în vârstă de numai 6 luni.

Femeia este acuzată că nu i-a oferit micuțului îngrijirea de care acesta avea nevoie, ceea ce a dus la decesul acestuia.

Potrivit ziarului italian Corriere del Mezzogiorno, tragedia s-a petrecut în anul 2019, într-un apartament din localitatea menționată mai sus, unde femeia trăia alături de cei șase fii ai săi.

Unul dintre copii, o fetiță, fusese încredințată ulterior, de către serviciile sociale, unei structuri externe, pentru că românca, cu inițialele E.A. și în vârstă de 36 de ani, nu reușea să-i îngrijească pe toți.

Anchetatorii au stabilit că bebelușul a murit în jurul orei 11:00 din acea zi fatidică, dar femeia a anunțat decesul acestuia abia după patru ore.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Mai mult, autopsia asupra trupului neînsuflețit al copilului, efectuată la Catania de medicul legist Giulio Di Mizio de la Universitatea din Calabria, a scos la iveală faptul că acesta era neglijat, nu primea asistența medicală necesară și avea chiar și un braț fracturat ca urmare a unei căzături din pătuț.

Ceea ce a dus la decesul micuțului însă, este o pneumonie care, din nefericire, nu a fost tratată la timp.

Determinant pentru judecător, în stabilirea măsurii de arest la domiciliu pentru mama de origine română a fost faptul că au trecut patru ore până când femeia a anunțat decesul copilului, mai scrie sursa citată.

Femeia le-a spus anchetatorilor că îl alăptase dimineața și apoi l-a pus în pătuț, iar ulterior l-a găsit fără viață.

Distribuie acest articol