Italia: Bebelușul de 4 luni abandonat de părinții români pe stradă a fost adoptat

Zeno, bebelușul de 4 luni abandonat la un colț de stradă din orașul Verona, în noaptea dintre miercuri 14 și joi 15 octombrie, are o familie adoptivă. Este o soluție provizorie, în așteptarea unei hotărâri definitive a Curții pentru minori din Veneția, dar copilul a fost externat și se află în mijlocul unei familii iubitoare pregătită să îl adopte în mod definitiv, scrie Fanpage.

Copilul a fost abandonat de părinți români din cauza unor probleme economice, el a fost adoptat acum de o familie atent selecționată de Serviciile Sociale

Această soluție a permis deja de câteva zile externarea lui Zeno din Ospedale della Donna e del Bambino din Borgo Trento, unde a rămas în grija personalului sanitar după ce a fost salvat de pe stradă. Familia adoptivă a fost aleasă de reprezentanții Serviciilor Sociale dintre cele 60 de familii care sunt disponibile în prezent la Centrul municipal de asistență maternală, pentru îngrijirea provizorie a minorilor.

Copilul de 4 luni a fost abandonat de părinții români care au declarat că au făcut acest gest din cauza problemelor economice deosebite pe care le au de înfruntat. Din acest motiv, în noaptea dintre 14 și 15 octombrie, cei doi au înfășurat bebelușul într-o pătură și l-au abandonat între via Tevere și via Chioda. Câteva ore mai târziu, băiatul a fost găsit de un cetățean pakistanez care mergea cu bicicleta la serviciu și a alertat imediat poliția.

O femeie română, o cunoștință a părinților copilului, a contactat poliția și i-a pus pe agenți pe urmele părinților, care au fost apoi denunțați procurorului din Verona pentru abandon de minor. „Acest caz este unul destul de special, deoarece abandonarea unui copil nu este frecventă”, a declarat la câteva zile consilierul pentru Servicii Sociale al primăriei din Verona, Daniela Maellare, adăugând: „Vestea extraordinară e că starea de sănătate a copilului este una bună, dar marea inimă a veronezilor emoționează la fel de mult. Am primit foarte multe cereri de adopție din partea lor în ce-l privește pe micuțul Zeno.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pe același subiect:

Distribuie acest articol