Bisericile ortodoxe române din Italia își deschid porțile, credincioșii vor putea participa în mod liber la slujbe

Vineri, 15 mai, a fost semnat la sediul guvernului italian un protocol privind redeschiderea lăcașurilor de cult ortodoxe în Italia. Acordul a fost stabilit între Guvernul Republicii Italiene și comunitățile ortodoxe din Peninsulă și prevede posibilitatea de slujire cu participarea credincioșilor.

Din partea Guvernului Italiei protocolul a fost semnat de Președintele Consiliului de Miniștri, Giuseppe Conte și Ministrul de Interne, Luciana Lamorgese. Din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a fost prezent Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, se arată pe site-ul oficial al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia.

Credincioșii vor fi obligați să poarte măști de protecție în biserici. Va fi interzis accesul celor care în zilele precedente au intrat în contact cu persoane pozitive la Covid-19. De asemenea, accesul nu va fi permis în caz de simptome gripale/respiratorii sau în prezența unei temperaturii corporale egală sau peste 37,5°C.

Protocolul are ca obiectiv respectarea libertății de cult, în contextul acordurilor bilaterale, privind respectarea libertății religioase, în conformitate cu normele sanitare de prevenire a contagierii cu Covid-19.

Începând cu data de 18 mai, va fi permis orice serviciu liturgic și orice întâlnire de natură religioasă, cu condiția respectării tuturor prevederilor sanitare de prevenire și limitare a răspândirii epidemiei care încă este în plină desfășurare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Textul integral al protocolului poate fi consultat aici.

Distribuie acest articol