Bologna: bărbat român amenință că se aruncă în gol de pe un pod, salvat în ultima clipă de agenții de poliție

- Conținut sponsorizat -

În urma unui apel primit în după-amiaza zilei de ieri, 29 ianuarie 2018, la numărul 113, prin care cineva anunța că un bărbat intenționează să se sinucidă sărind în gol de pe un pod situat deasupra căilor ferate, pe via Cristoforo Colombo din Bologna, agenții de la poliția locală au intervenit prompt pentru a salva viața acestuia.

Bărbatul cu intenții sinucigașe este un cetățean român de 34 de ani și nu este clar încă de ce a recurs la acest gest dramatic dar o cunoștință de-a sa i-a avertizat imediat pe polițiști despre intențiile conaționalului nostru iar acest lucru pare să-i fi salvat viața.

Odată ajunși în via della Grada, unde este rezident bărbatul care amenința că se va sinucide, agenții de poliție au fost îndemnați să meargă pe via Cristoforo Colombo, zona Navile, unde l-au găsit pe conaționalul nostru pregătit să se arunce în gol de pe podul situat deasupra căilor ferate, relatează ziarul local Bologna Today.

În timp ce câțiva polițiști îi distrăgeau atenția și-l țineau ocupat, alți agenți de poliție s-au apropiat în mod discret de bărbatul român și au reușit să-l blocheze înainte ca acesta să sară de pe pod.

Polițiștii nu au reușit să clarifice cu exactitate motivul care l-a împins pe conaționalul nostru să încerce să-și ia viața dar se pare că a bărbatul a suferit o criză nervoasă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Vă reamintim pe această cale că în Italia avem la dispoziție linii telefonice și chat-uri online care pot ajuta oamenii să treacă peste aceste gânduri negre sau pot ajuta apropiații acestora să-i îndrume spre alegeri mai bune. Acestea sunt:

  • Telefono Azzurro (pentru persoane sub 18 ani)
     – http://www.azzurro.it
     – http://www.azzurro.it/chat.html (asistenţă prin chat)
     – Telefon 19696
  • Telefono Amico
     – http://www.telefonoamico.it
     – Telefon: 199 284 284
- Mai multe după publicitate -