Bonus în Italia de până la 3.600 de euro pe an pentru creşă şi grădiniţă. Condițiile de îndeplinit

Bonusul pentru grădinița de copii, o măsură de sprijin economic introdusă inițial în 2016, a fost prelungită și pentru anul 2024, informează Today.

Această facilitate financiară se adresează familiilor cu copii între 0 și 3 ani care frecventează creșe sau grădinițe publice sau private, oferind familiilor un ramburs de până la 3.600 de euro pe an, în funcție de condițiile îndeplinite.

Pentru a accesa acest bonus în 2024, părinții trebuie să depună o cerere de rezervare la Institutul Național de Previdență Socială (Inps) din Italia.

Ulterior, pentru deblocarea plăților, este necesară prezentarea documentelor justificative ale cheltuielilor lunare.

Termenul limită pentru trimiterea cererii este 31 decembrie 2023, iar pentru depunerea documentației justificative, părinții au timp până la jumătatea anului următor.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Beneficiarii sunt părinții copiilor cu vârste de până la 3 ani înscriși în grădinițe autorizate, publice sau private, și, în cazuri speciale, copiii cu patologii cronice grave care necesită asistență la domiciliu.

Valoarea bonusului variază în funcție de venitul familiei, stabilindu-se pe baza unui sistem de trei categorii de venit, în funcție de Indicatorul de Situație Economică Echivalentă (Isee) pentru minori.

Suma maximă de 3.000 de euro pe an este destinată celor cu un Isee de până la 25.000 de euro; 2.500 de euro pentru cei cu un Isee între 25.001 și 40.000 de euro; și 1.500 de euro pentru cei cu un Isee peste 40.001 de euro.

Un caz special pentru obținerea unui bonus maxim de 3.600 de euro se aplică familiilor cu un copil născut după 1 ianuarie 2024, care au deja cel puțin un alt copil sub 10 ani și un Isee de sub 40.000 de euro.

Cererile se pot depune online pe site-ul oficial al Inps sau prin intermediul unui birou Patronat. Pentru acces sunt necesare Spid, Cie (carta di identità elettronica) sau Cns (carta nazionale dei servizi).

În cererea de bonus trebuie incluse informații despre solicitant, grădinița și frecvența copilului, modul de plată, o declarație de responsabilitate, urmând apoi un rezumat și trimiterea efectivă a cererii.

Modul de plată poate fi ales din mai multe opțiuni, cum ar fi: transfer în cont bancar, transfer la ghișeu poștal, pe card preplătit, în libret bancar sau poștal, sau într-un cont bancar.

Distribuie acest articol