Cadavrele a două femei din Italia, găsite în locuința lor la câteva luni după deces. Victimele erau surori

- Conținut sponsorizat -

Cadavrele a două surori din Italia, care nu s-au căsătorit niciodată și erau foarte apropiate, au fost descoperite recent într-un stadiu avansat de descompunere, indicând că decesul lor s-a produs în urmă cu câteva luni.

Luisa Berenice Stortini, în vârstă de 69 de ani, și sora ei, Piermaria Luigia Stortini, de 71 de ani, au fost găsite moarte  într-o locuință din centrul istoric al orașului Recanati, provincia Macerata din Marche.

Conform publicației Occhio Notizie, tragica descoperire a avut loc în urma unei scurgeri de apă semnalate poliției locale de către proprietarul unui local situat sub apartamentul surorilor Stortini.

La fața locului s-au deplasat și pompierii, care au fost nevoiți să spargă ușa pentru a intra în apartament.

Conform rapoartelor inițiale, surorile ar fi decedat din cauze naturale, deși autopsia urmează să confirme acest lucru și să stabilească dacă au murit în același timp.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Piermaria Luigia, cea mai în vârstă dintre surori, era imobilizată la pat, iar sora ei mai mică, Luisa Berenice, îi era badantă.

Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili momentul exact și circumstanțele morții celor două femei, un eveniment care a adus în lumina reflectoarelor drama singurătății în care trăiau.

- Mai multe după publicitate -