Nicoleta așteaptă cu nerăbdarea cadourile de Crăciun la fel ca oricare alt copil, dar pentru ea, chiar dacă la doar 8 anișori îi este greu să înțeleagă complet, cadoul adevărat pentru Crăciunul din acest an a ajuns deja acum o lună. Iar acest cadou i-a dat posibilitatea să facă mule lucruri noi, lucruri care până acum erau imposibile pentru ea: cum ar fi să creeze forma unei inimi cu degetele arătătoare și degetele mari de la ambele mâini, la fel ca sora sa, Lavinia; sau să poată împodobi bradul cu globuri fără a fi ajutată de cineva.
Aceste nou mod de a trăi, folosindu-ți ambele brațe, care pentru majoritatea dintre noi este o banalitate, micuța noastră conațională l-a descoperit abia acum, deoarece s-a născut fără antebrațul stâng, relatează într-un articol ziarul italian Corriere della Sera. Medicii au observat malformația abia când Nicoleta s-a născut, iar micuța a trăit opt ani de zile fără o parte din brațul stâng. Cu toate acestea, a învățat să facă totul singură, chiar și să-și lege părul singură.
În luna septembrie a acestui an, însă, părinții Nicoletei, Iulian și Valentina, care locuiesc în Torino, au reușit cu ajutorul medicilor ortopedici de la spitalul Regina Margherita din localitate să obțină o proteză făcută cu o tehnologie de ultimă generație.
„Se numește MyoBock și este un dispozitiv mioelectric, care este dotat cu un motor cu electrozi care se activează prin contracție musculară și permite Nicoletei să efectueze diferite mișcări”, spune Roberto Ariagno de la laboratorul ortopedic Maria Adelaide, compania din Torino, care a aplicat proteza micuței noastre conaționale.
O astfel de proteză costă 13.000 de euro dar, din fericire, întreaga sumă a fost plătită de ASL To5, o filială a Agenției Locale de Sănătate (Azienda Sanitaria Locale) din Torino, în urma cererii depuse de Iulian și Valentina.
Iar acum Nicoleta este foarte fericită și nu mai lasă deloc noua sa mânuță. Merge la școală, apoi se întoarce acasă și pune proteza la încărcat pentru a o putea folosi și-n restul zilei. A învățat să țină un pix cu ea, să pună capacul la sticlă, să arunce o minge și multe altele.
„Sunt bucuroasă pentru că acum sunt ca toți ceilalți. Mânecile bluzelor îmi ajung la partea capătul brațului”, spune aproape în șoaptă, în timp ce își îmbrățișează mama. „Dar sunt și puțin tristă, pentru că acum nu sunt la fel de independentă cum eram înainte. De exemplu, nu mai pot închide fermoarul de la geacă și trebuie să cer ajutorul învățătoarei”, mai adaugă micuța româncă.
