Calabria: tânără română bătută și jefuită de un bărbat italian de 66 de ani

- Conținut sponsorizat -

Antonio Amoroso, cetățean italian în vârstă de 66 de ani, fără antecedente penale și rezident în Reggio Calabria, a fost arestat în seara zilei de ieri, 4 martie 2018, cu acuzația de agresiune și tentativă de jaf asupra unei tinere femei românce.

Potrivit biroului de presă al Comandamentului Provincial al Carabinierilor din Reggio Calabria, totul s-a întâmplat la ieșirea din stația de tren a localității Rosarno, provincia Reggio Calabria, în jurul orei 17.00 de duminică. Amoroso se pare că s-a apropiat de tânăra română și i-a smuls poșeta iar apoi a început să o amenințe și să o lovească în mod violent în față, până a făcut-o să cadă la pământ.

Imediat după agresiune, bărbatul a fugit dar a fost urmărit și blocat de carabinieri la o distanță foarte mică de stația de tren, unde a avut loc jaful. În interiorul mașinii care aparține bărbatului italian carabinierii au găsit poșeta femeii românce pe care a jefuit-o cu câteva minute mai devreme.

Conaționala noastră a fost transportată la spitalul din Polistena pentru a primi îngrijiri medicale, în timp ce Antonio Amoroso a fost transportat la închisoarea din Reggio Calabria-Arghillà, mai scrie sursa citată.