„Când cei care fugeam de sărăcie eram noi, italienii”. Scrisoarea unei femei din Italia ai cărei părinți au emigrat când ea era copilă

Scrisoare către Maria Corbi, jurnalistă la editorialul italian La Stampa:

„Dragă Maria, îți scrie o femeie care a fost fetiță mulți, mulți ani în urmă. Ani în care copiii italieni ca mine erau nevoiți să își vadă părinții plecând în locuri îndepărtate unde rămâneau pentru mult timp. Era o necesitate impusă de viață, în fața căruia nimeni nu reușea să se împotrivească, nimeni nu avea curajul să spună cât de mare era durerea și cât de tare ne sfârteca sufletele.

Acceptam fără să crâcnim alegerea părinților noștri de a pleca la muncă în străinătate cu speranța de a putea strânge ceva bani care să ne permită o viață mai bună și ieșirea din mizerie și sărăcie. Acceptam, nu aveam de ales, și astfel am crescut devenind maturi înainte de vreme, așteptând să sune telefonul iar la capătul celălalt să fie mama sau tata, așteptând mereu ca ei să se întoarcă. Și să nu mai plece…

Primeam și scriam lungi scrisori menite să tamponeze hemoragia dureroasă care se năștea spontan în sufletul nostru, nu știu cum de am reușit să trecem peste momentele acelea, chiar nu știu…

Dar eu am fost și o norocoasă pentru că am avut un aliat excepțional: pe bunica mea. Știa sărmana de ea să transforme lacrimile tristeței mele în cristale de speranță, și mă îmbărbăta mereu ajutându-mă să lupt împotriva nostalgiei și a dorului de mamă și tată. De câte ori mă prăbușeam mă sprijinea ca un soldat care nu-mi putea vindeca rănile dar mă încuraja să rezist! Cu ea am crescut și ea m-a învățat cum să umplu golul imens al unor nopți pline de singurătate.

După multă, prea multă vreme, părinții mei s-au întors acasă. Mândri de ceea ce reușiseră să realizeze, dar obosiți, foarte obosiți și la fel de triști ca mine. M-au ajutat să am o viață mai bună, într-adevăr, să studiez și să întreprind o stradă de succes, devenind medic. Dar cu câte lacrimi de copil a trebuit să plătesc asta??

Astăzi, privesc la televizor scenele dramatice ale imigranților care ajung pe țărmurile Italiei, dispuși să își dea viața pentru un colț mai bun de pâine, privesc la tragediile lor și mă întorc înapoi în timp. Mă văd din nou copilă, mă văd cu sufletul golit de mângâierile mamei și secătuit de dorul tatălui, îmi amintesc cum doar un „te iubesc” auzit la telefon îmi înveselea ziua, îmi readucea un zâmbet pe față la momentul respectiv. Un zâmbet de copil nevinovat dat la schimb pentru doi arginți.

Mă rog pentru toți migranții disperați de astăzi, și sper ca societatea noastră să nu facă niciodată o diferență între străinii care merită o șansă în Italia și cei cărora le este negat acest drept, cine știe din ce motive neraționale. Ar trebui poate să privim înapoi în timp, și să conștientizăm că fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, va avea nevoie de ajutor. Doar așa vom putea înțelege ce se întâmplă astăzi cu semenii noștri… Cu stimă, Lucia Di Florio.”

Italia, o țară din care continuă să se emigreze

Astăzi, Italia a devenit o țară a migrației, locul în care persoane originare din diverse colțuri ale lumii vin pentru a-și găsi un loc de muncă sau a fugi de războaie și de violență. Totuși, Italia a fost de 140 de ani o țară a emigrării și aproape în toate emigrațiile oamenii își părăsesc patria pentru o viață mai bună, un dram de noroc sau să scape de sărăcie.

Conform estimărilor mai multor studii privind emigrarea italiană, aproximativ 30 de milioane de italieni au plecat din țară între 1876 și 1970 iar în prezent sunt de ordinul milioanelor cei care au cel puțin un stămoș care a emigrat în lume.

Cei care alegeau să plece proveneau din toate regiunile și grupurile sociale, au plecat din Italia de la țărani, la burghezii de clasă mijlocie, intelectuali și oameni de talent. Astăzi, călătoria italienilor spre alte destinații, cu speranța de mai bine și de mai mult, continuă însă cu tot mai multe cifre, afirmă cotidianul nanopress.it.

Pentru că niciodată nu reușim să fim mulțumiți, fugim de la bine la mai bine și desconsiderăm în același timp pe cei care, pentru un colț de pâine, se agață disperați de țărmul aroganței și indiferenței noastre.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!