Carantină obligatorie de 5 zile la sosire în Italia pentru cine vine dintr-o țară UE, inclusiv România

Onoranze Funebri Alina

Ministrul Sănătății din Italia, Roberto Speranza, a anunțat marți, 30 martie 2021, că toate persoanele care sosesc în această țară dintr-un stat membru UE vor fi supuse carantinei pe o perioadă de 5 zile. Ordonanța, mai adaugă ministrul italian, a fost semnată chiar astăzi și prevede și obligativitatea unui test cu tampon pentru SARS-COV-2 la plecare din Italia și un altul la expirarea perioadei de carantină care va fi efectuată la întoarcere.

„Tocmai am semnat o ordonanță care dispune, pentru sosiri și întoarceri din țările din Uniunea Europeană, test cu tampon la plecare, carantină de 5 zile și un alt test cu tampon la întoarcere. Carantina este prevăzută deja pentru toate țările care nu fac parte din UE”, a scris pe Facebook ministrul Sănătății din Italia.

- Continuarea articolului după publicitate -

Așadar, toate persoanele care locuiesc în Italia și decid să plece, în vacanță sau din alte motive, într-un alt stat UE, inclusiv România, trebuie să efectueze un test cu tampon la plecare. Apoi, la întoarcere, sau dacă este vorba despre persoane care vin din altă țară UE în Italia, indiferent de motiv, vor fi nevoite să stea în carantină timp de 5 zile, după care să se mai supună unui test cu tampon pentru virusul SARS-COV-2.

Potrivit ziarului Il Messaggero, această măsură va intra în vigoare începând din această noapte și va fi valabilă până la data de 6 aprilie 2021.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate
Susține publicația noastră!