Catania – trei cetățeni români, doi bărbați și o femeie, răniți într-un accident grav pe Strada Statală 385.

Trei cetățeni români au rămas răniți într-un accident stradal grav ce a avut loc în jurul orei 6:00 din această dimineață de miercuri, 22 februarie, 2017, la circa cinci kilometri distanță de localitatea Scordia, provincia Catania.

Cei trei români, o femeie și doi bărbați, sunt rezidenți în localitatea Palagonia și se îndreptau spre Catania pe Strada Statală 385 Catania-Caltagirone la bordul unui automobil Fiat Punto, când s-au lovit de un camion care transporta lămâi și care tocmai intrase pe SS 385 venind de pe Strada Provincială 28/1.

Sursa foto: LaSicilia.it

În urma impactului a fost nevoie de intervenția echipei de descarcerare a pompierilor din Lentini care au extras cele trei persoane de cetățenie română din rămășițele automobilului Fiat Punto. Șoferul român al mașinii Fiat, fiind rănit foarte grav, a fost transportat cu elicopterul la spitalul Canizzaro din Catania, în timp ce ceilalți doi conaționali, bărbat și femeie, în stare mai puțin gravă, au fost trimiși cu ambulanța la spitalul din Lentini.

Șoferul camionului cu lămâi a scăpat fără nicio rană dar se afla în stare de șoc, în urma accidentului. Carabinierii de la unitatea din Lentini au pus sechestru pe cele două autovehicule și au pornit o anchetă pentru a descoperi care a fost cauza accidentului.

Distribuie acest articol