Căutări intense ale tânărului român dispărut în Italia. Mesajul părinților îngrijorați

Din cursul zilei de ieri, luni, 28 mai, au început căutările lui Iszlai Antoniu Cătălin, 21 de ani, dispărut din localitatea Gambolò în provincia Pavia. Au fost mobilizați în căutările tânărului nostru conațional, pompierii și grupul de protecție civilă cu unitatea cinofilă. La căutări este folosit și un elicopter.

Câinii folosiți în căutarea băiatului au reușit să identifice urmele sale în localitatea Stradella, în apropierea căii navigabile care leagă satul de centrul orașului Gambolò. Cercetările sunt concentrate în aceste momente tocmai în acest teritoriu, a fost necesară și intervenția scafandrilor pentru a se verifica interiorul canalului. Unele videocamere ar fi surprins prezența lui Cătălin în această zonă, conform celor relatate de La Provincia Pavese.

Cătălin este din Turda, județul Cluj, are 21 de ani iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, 27 mai 2018, a ieșit din casa unde locuiește, de pe via Giovanni Paolo II din Gambolò și de atunci nu se mai știe nimic de el.

Lucrează într-o companie din Vigevano care se ocupă cu pregătire de târguri și expoziții și a ieșit din casă îmbrăcat în pantaloni de trening și cu geaca de la compania pentru care lucra. În picioare avea papucii de casă. A luat cu el portofelul și documentele dar a lăsat acasă telefonul mobil.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Telefonic, din România, tatăl lui Cătălin  ne-a transmis următoarele: „Pare că s-au găsit niște mesaje în care Cătălin scrie că se sinucide. Eu nu știu despre ce vorbește, la ce se referă, dacă a făcut vreo prostie sau ceva. Era un copil cuminte, nu știa altceva decât casă și serviciu. Poate a făcut ceva, poate e speriat, aș vrea să-i trasmit să iasă la lumină că totul se poate rezolva, totul are o rezolvare iar noi, părinții lui, îl vom ajuta și îi vom sta alături orice s-ar fi întâmplat.”

Oricine are informații despre acest tânăr român este rugat să ne contacteze prin mesaj pe pagina Facebook a redacției aici sau să ne trimită un email la adresa contact@rotalianul.com și vă vom pune în legătură cu tatăl lui Cătălin.

Pe același subiect:

Distribuie acest articol