Ce spun italienii despre cele două românce victime ale unei tentative de viol din partea unui grup de patru italieni

„Actul barbar de la Sturno dintr-o Italie pe moarte… O Italie în care ideologia lui Salvini ocupă goluri politice și redefinește – într-o societate peiorativă și care exclude – o identitate socială.”

Așa începe un articol reflexiv al unei publicații italiene, care scrie despre ceea ce s-a întâmplat la Sturno, în provincia Avellino, unde un grup de patru italieni au sechestrat două femei românce, mamă și fiică, într-un bar și au încercat să le violeze: „Haideți, știm că vă place să fiți violate”, le-ar fi spus italienii în timp ce se dezbrăcau și își arătau organele genitale. „Faceți-ne ceea ce fac toate româncele”, mai strigau italienii către cele două femei speriate, referindu-se la sexul oral. Victimele acestor gesturi sexiste și rasiste sunt proprietara localului, în vârstă de 40 de ani și fiica sa de 20 de ani, ambele de naționalitate română.

„Violență, discriminare și ură rasială, rele care au devenit normalitate, banalitate, și care se manifestă în provincia noastră.”, scrie OrticaLab.

„Condiții propice de la care se poate aștepta ceea ce s-a întâmplat în acest caz: o mamă și fiica sa supuse la o umilință sexuală și insultate pentru că sunt românce, de către o turmă care nu și-a putut stăpâni instinctele animalice.”

Femeile au reușit să cheme carabinierii. Agresorii au fugit dar au fost identificați datorită înregistrărilor video ale camerelor de supraveghere din interiorul barului. Toți patru erau clienți obișnuiți ai barului, trei sunt din Grottaminarda și un altul este rezident la Flumeri.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Au fost denunțați pentru tentativă de violență sexuală, violență privată, amenințări, daune agravante și insolvabilitate frauduloasă. Infracțiune agravată de discriminare și ură rasială.

„Stop violenței împotriva femeilor și rasismului!”

Un alt cotidian italian, Corriere Irpinia, scrie cu referire la acest caz: „Într-o țară în care crește tot mai mult ura împotriva populației străine și migranților, au loc tot mai dese incidente bazate pe atacuri și sloganuri rasiste, în cele mai multe cazuri cu referiri explicite la propaganda lui Salvini. Discriminarea rasială alături de violența masculină este prezentă în toate sferele societății noastre, iar încă o dată vedem cum femeile cad victime a multor forme de violență, hărțuire, viol, sau chiar crimă.

În timp ce astăzi propaganda celor de la M5S și Lega ontinuă să instige italienii împotriva străinilor pentru a-i separa pe cei buni de cei răi pe bază etnică, noi împărțim populația între asupritori și asupriți, între cei care comit violență și cei care o suportă, fără deosebire de naționalitate.

Pe cine trebuie să marginalizăm astăzi?

Pe rasiști, fasciști, violatori, lideri ai tuturor formelor de violență, uneori dominată de bărbați, pe patronii oricărei forme de exploatare!

Toată solidaritatea noastră se adresează astăzi acestor femei, victime ale violenței masculine și abuzului sexual. Suntem alături de toți lucrătorii hărțuiți în timpul orelor de lucru și migranților care suferă acum din cauza urii rasiale, a marginalizării și a exploatării. Vrem ca astfel de episoade să nu mai aibă loc și cine a comis acest gest să plătească pentru el!

Să oprim propaganda Guvernului, să oprim dezumanizarea, rasismul și violența împotriva străinilor și a femeilor!”

Excluderea pe bază etnică nu poate duce decât la acte de violență și rasism.

Pe de o parte cinismul, indiferența, căutarea unui consens bazat pe frică, din politica lui Salvini. La polul opus se află empatia, apelul la integrare și unitate indiferent de etnie și naționalitate, ajutorarea celor slabi.

Tu de partea cui ești?

Distribuie acest articol