Ce spune jurnalista Cristina Țopescu despre românii din diaspora: „Voi ne-ați deschis ochii larg. Ei nu se mai pot închide acum, în fața niciunui gaz”

Jurnalista Cristina Ţopescu a publicat zilele trecute un text pe profilul său Facebook în care își exprima admirația și recunoștința implicării românilor din diaspora în viața civică din România, făcând referire la mitingul care a avut loc pe 10 august în București.

„Am auzit acum, la Realitatea, strigătul de revoltă și durere al unui român din diaspora. E un ardelean, după accent. No, putea fi orice: moldovean, oltean, muntean, dobrogean, etc. E un român dintre aceia plecați să-și caute o soartă decentă prin țări străine. Ce strigăt, Doamne!!! Cine nu-l aude, ce sa zic… să fie surd, să fie mort, să fie… să zic autist precum Veorica? Nu pot zice asta, persoanele care suferă de autism au o sensibilitate peste a noastră, a celorlalți, sunt niste ființe speciale. Să zic atunci că cei care rămân inerți la durerea acestui popor sunt animale? Nu, aș jigni animalele ! Ele au sentimente. Să zic atunci că aparțin unei subspecii, una de a cărei existență eram conștientă și până acum, dar încă mai speram. Acum, însă, am certitudinea pericolului pe care îl reprezintă ACEASTĂ SUBSPECIE !
Iar voi, DRAGĂ DIASPORA, sunteți minunați, sunteți ROMÂNI PRIN EXCELENȚĂ, voi sunteți ELITA NOASTRĂ MORALĂ. Pentru că moralitatea implică neapărat și curaj, și cutezanță și sacrificiu. Voi ați venit să ne treziți mai mult decât ne trezisem deja, voi ne-ați desăvârșit TREZIREA. Voi ne-ați deschis ochii larg. Ei nu se mai pot închide acum, în fața niciunui gaz.
MÂNDRĂ DE DIASPORA, MÂNDRĂ RĂU!!!”, scrie jurnalista româncă.

Cristina Ţopescu i-a catalogat pe jandarmii care au rănit protestatari paşnici drept „marionete şi oameni de paie manevraţi de şefi vânduţi unei puteri trecătoare”, declarându-se şocată de atitudinea forţelor de ordine.

Amintim că după ciocnirile violente din Piaţa Victoriei, 452 de persoane, inclusiv jandarmi, au necesitat îngrijiri medicale

„Nu mai aveţi demnitate! Nu mai aveţi onoare!” „Uitaţi-vă şi voi la voi şi întrebaţi-vă dacă mai aveţi suflet, dacă mai aveţi conştiinţă şi dacă vă iubiţi ţara. Ţara înseamnă oamenii ei, România înseamnă români, voi sunteţi români, ce sunteţi? Dar oameni mai sunteţi? Sau sunteţi nişte maşini monstruoase de împărţit pumni, şi bastoane, şi gaze? Nu vă pasă nici când femei sau copii cad sub atacurile voastre demente. Sunteti nişte marionete, nişte oameni de paie, manevraţi de şefii voştri vânduţi unei puteri trecătoare. Nu mai aveţi demnitate, nu mai aveţi niciun Dumnezeu! Acţionaţi şi executaţi ordine în confruntarea cu huliganii, dar cu oamenii paşnici ce-aţi avut? Emigraţi voi, cei care n-aveţi niciun dram de respect pentru români, plecaţi voi în locul românilor noştri care muncesc şi îndură umilinţe prin ţări străine pentru că ţara lor nu le oferă dreptul la o viaţă decentă. Plecaţi şi trăiţi şi voi viaţa lor grea! Nu mai aveţi onoare, jandarmi (români), v-aţi perdut-o şi niciun ordin din lumea asta nu va spăla ruşinea!”, a scris Cristina Ţopescu pe Facebook.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cristina Ţopescu a subliniat însă că şi jandarmii sunt la rândul lor victimele „unor conducători cuprinşi de demenţa puterii“

„Am filmat cu jandarmii români, am cunoscut mulţi dintre ei şi dincolo de unii care, evident, sunt nişte brute fericite că se pot manifesta ca atare în mod legal, chipurile, jandarmii sunt, cei mai mulţi, nişte tineri care gândesc şi simt la fel ca noi toţi. E o slujbă şi asta, cineva trebuie s-o facă şi o poate face şi cu cinste. Ei nu sunt mai puţin victime decât noi, victime ale unor conducători cuprinşi de demenţa puterii.“

Cristina Țopescu a fost membru al PSD în 2013, iar după aproximativ 9 luni și-a dat demisia.