„Carpineti este colțul meu de paradis” – aceste cuvinte aparțin româncei Aurica Cioca, care s-a stabilit de mulți ani în regiunea Reggio Emilia, în localitatea Carpineti și care recent a obținut cetățenia italiană.
Povestea ei, împărtășită recent într-un interviu publicat de Redacon, oferă un exemplu strălucit de integrare și speranță pentru toți imigranții care se află în Italia, indiferent de naționalitate.
Aurica a ajuns în Italia acum mai bine de două decenii, hotărându-se să-i urmeze pe frații săi care se stabiliseră deja în Peninsulă, în timp ce ea era singură în România.
Primul ei loc de muncă în Italia a fost la spitalul Villa Salus, în Reggio Emilia. Viața în țara de adopție a fascinat-o și a început să se adapteze rapid noii realități, datorită curiozității sale native și dorinței de a învăța.
Aurica a mărturisit: „Totul era nou și stimulant. Sunt o persoană curioasă, mereu gata să învețe, așa că m-am adaptat rapid.”
În acest parcurs, Aurica nu a fost singură. A întâlnit un bărbat italian care i-a devenit soț, și împreună au petrecut două decenii, până în 2019, când el a decedat din cauza unor probleme de sănătate severe.
În 2010, datorită stării de sănătate a soțului său care nu era prea bună, au ales să părăsească orașul, cumpărând și renovând o casă în Carpineti. „Din acel moment, Carpineti a devenit reședința noastră, și ne-am simțit foarte bine. Astăzi, aceasta este casa mea, colțul meu de paradis.”
Recent, Aurica a primit cetățenia italiană, un moment pe care îl descrie ca fiind de „mare importanță”, afirmând că acum se simte „în întregime integrată în societatea italiană și mai apropiată de ceilalți.”
Despre primele ei zile în Italia, ea a povestit:
„La început, în primii ani în Italia, am simțit într-adevăr această senzație de ‘neapartenență’ între două lumi.” Dar un episod, după o vacanță în România, i-a schimbat perspectiva:
„Odată, după ce am trecut granița în Italia, ne-am oprit la un Autogrill (zonă de popas pe autostradă) pentru a alimenta și a lua o cafea. În timp ce savuram cafeaua italiană, m-am gândit: ‘În sfârșit, sunt acasă.’”
Actualmente, Aurica este voluntară activă în asociația Auser și face parte din Protecția Civilă, după ce a fost nevoită să renunțe la serviciu pentru a-și îngriji soțul. Voluntariatul este modul ei de a da un sens vieții sale.
Mesajul ei pentru tinerii imigranți este unul de speranță și încredere:
„Păstrați-vă încrederea în voi înșivă, nu cedați disperării și respectați legile și oamenii din Italia. Căutați cu determinare oportunități de muncă și integrați-vă în societatea italiană, deoarece aceasta este de o importanță vitală. Nu uitați că există posibilitatea de a primi ajutor, așa că nu vă demoralizați și nu vă lăsați descurajați. Efortul vostru va face cu adevărat diferența.”
Povestea Auricăi Cioca stă mărturie nu doar despre puterea de voință și reziliența personală, ci și despre cum comunitățile pot prospera printr-o integrare autentică și sprijin reciproc.
Aurica nu numai că a găsit „colțul său de paradis” în Carpineti, dar a devenit și parte integrantă a paradisului acela, contribuind activ la binele comunității sale adoptive.
