Cinci copii români nou-născuți operați de inimă în Italia: „Împreună cântăresc 11 kilograme”

Un zbor special cu cinci copii români la bord a aterizat la Milano săptămâna trecută. Sunt născuți de puține zile și au avut ca destinație spitalul Policlinico San Donato din Milano, unde medicii italieni vor lupta să le salveze viața. „Abia cântăresc 11 kilograme toți împreună”, scrie despre bebelușii români Corriere della Sera.

Florea, Andreea, Teodor, Kevin și Matei, acestea sunt numele copilașilor care s-au născut cu boli cardiace grave, iar joi, 2 iulie, au fost aduși din România la Milano, la spitalul din San Donato, pentru a fi operați. Avionul a aterizat pe aeroportul Malpensa unde pe cei mici îi așteptau 5 ambulanțe, care i-au transportat la spitalul milanez. Cinci bebeluși care împreună cântăresc doar 11 kilograme.

Colaborarea autorităților sanitare române cu spitalul din Milano este activă de mai mulți ani, dar acum s-a intensificat din cauza pandemiei de coronavirus:

„Acești copii suferă de patologii cardiace complexe care trebuie tratate de urgență”, a explicat Alessandro Giamberti, șeful secției de Chirurgie Cardiacă pediatrică de la spitalul San Donato. „Din cauza pandemiei de coronavirus spitalul din București este suprasolicitat și ne-a cerut o mână de ajutor”, a mai adăugat medicul italian.

Cei cinci micuți pacienți au ajuns în Italia însoțiți de un membru al familiei. Tuturor li s-a făcut testul pentru Covid-19 înainte de plecarea din țară, cât și după ce au ajuns la spital. Vineri, 3 iulie, au fost deja operați Andreea și Teodor (care cântărește doar 1,7 kilograme). Ieri, pe 8 iulie, a fost rândul lui Florea, iar Kevin și Matei vor intra în sala de operație în zilele următoare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Lista pacienților care ar dori să ajungă la noi din țările cu care colaborăm este foarte lungă – spune Giamberti – dar s-au format liste de așteptare chiar și pentru micii pacienți din Italia. Activitatea din secțiile de chirurgie cardiacă pediatrică din spitalele noastre s-a redus cu 50 la sută din cauza urgențelor Covid.”

Medicii Giuseppe Isgrò (specialist în terapie intensivă pediatrică) și Alessandro Giamberti (cardiochirurgie pediatrică) lângă unul dintre copiii români. Foto: Corriere della Sera

În Lombardia, intervențiile chirurgicale urgente asupra copiilor bolnavi de inimă au fost concentrate în ultimele luni la spitalul San Donato din Milano, unde specialiștii au colaborat cu medicii spitalelor Niguarda și Papa Giovanni XXIII din Bergamo, pentru salvarea micilor pacienți.

Programul de cooperare dintre autoritățile române și spitalul Policlinico San Donato din Milano a început în anul 2013 și s-a prelungit până la data de 31 iulie 2022, așa cum reiese dintr-un comunicat al Ministerului Sănătății din țara noastră.

Distribuie acest articol