Colinde românești în Italia, la un centru destinat persoanelor vârstnice. Corul „Simplu” primit cu drag și recunoștință

Corul românesc „Simplu”, sosit în Italia în aceste zile dinaintea sărbătorilor de Crăciun, a vizitat la Terracina centrul social „Gli Anziani” destinat persoanelor vârstnice din această localitate și a interpretat pentru publicul spectator colinde tradiționale românești.

Grupul de cântăreți, însoțit de părintele Vasile Carp de la Biserica Ortodoxă românească din Terracina, a interpretat cântecele tradiționale românești de Crăciun în centrul din Villa Tomassini, condusă de Bruno Di Leo. O vizită binevenită și răsplătită cu o ospitalitate deosebită de către cei prezenți.

Corul „Simplu”, pregătit în mod excepțional de părintele paroh Sandu Mihai Olivian, se află în aceste zile în Italia unde participă la mai multe evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă care se apropie.

Foto: Latina Oggi
Distribuie acest articol