Comisarul european Corina Crețu: „mă aștept ca România să intre în Schengen cel târziu în luna decembrie”

Corina Crețu, comisarul european pentru politică regională, a declarat astăzi, 13 septembrie 2017, într-un interviu exclusiv pentru EVZ.ro că aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen ar putea avea loc în luna decembrie a acestui an.

Potrivit acesteia, liderii europeni ar fi decis la cel mai înalt nivel să accepte intrarea celor două țări în spațiul Schengen, acest lucru însemnând că cetățenii români și bulgari vor fi liberi să circule în cele 26 de state membre ale Schengen fără a mai prezenta pașaportul sau cartea de identitate la vamă.

„S-a luat decizia politică, de către statele membre, ca ușa Schengen să fie deschisă României și Bulgariei. Nu s-a stabilit încă un calendar, însă eu mă aștept ca cel târziu în luna decembrie să fie un vot în Consiliul Uniunii Europene”, a declarat Corina Crețu citată de EVZ.

În acest context, dacă România va fi acceptată în spațiul Schengen, cetățenii români vor putea călători fără a prezenta pașaportul sau alt act de identitate în următoarele țări: Belgia, Italia, Danemarca, Franţa, Portugalia, Suedia, Germania, Spania, Finlanda, Luxemburg , Grecia, Islanda, Olanda, Austria, Norvegia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Elveția și Liechtenstein.

Declarația Corinei Crețu vine în urma discursul ținut de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, unde acesta a declarat că Uniunea Europeană trebuie să primească rapid Bulgaria și România în spațiul Schengen, precum și Croația la momentul potrivit.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tot Juncker afirma în cadrul unei vizite efectuate în România, în luna mai a acestui an, că are convingerea că până la data preluării președinției Consiliului UE în 2017 de către dumnealui, România nu va mai fi monitorizată în domeniul justiției prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) și va face parte din spațiul Schengen, relatează Digi24.ro.

Distribuie acest articol