Constantin, găsit mort în Italia după o lună de la deces. „Ajutați-ne să-l ducem acasă”

Repatrierea rămășițelor pământești ale cetățenilor români decedați în străinătate este un proces care implică mai multe etape printre care obținerea documentelor necesare și obligatorii, pregătirea trupului neînsuflețit pentru transport în conformitate cu reglementările internaționale și naționale și apoi transportul pe cale terestră sau aeriană, după posibilitățile familiei îndoliate.

De obicei, rudele aleg să colaboreze cu o agenție specializată în repatriere care se ocupă de detaliile logistice și transportul efectiv. Odată ce persoana decedată a ajuns în România, familiile pot organiza înmormântarea în conformitate cu tradițiile noastre creștine. Toate acestea implică de obicei costuri pe care nu întotdeauna rudele sunt pregătite să le susțină.

Alina Cărăbuș, de la Agenția de pompe funebre „Onoranze Funebri Alina”, din Italia, care se ocupă cu repatrierea românilor decedați în străinătate, este și cu sufletul mereu alături de familiile care au pierdut pe cineva drag și nu au resurse economice pentru a acoperi costurile unui astfel de transport.

Astăzi, 28 aprilie, cu acceptul și colaborarea rudelor îndoliate, a inițiat o strângere de fonduri pentru a-l duce în țară, pe ultimul său drum spre casă, pe Niță Constantin, românul care la numai 47 de ani a fost găsit mort într-un apartament din Udine.

8302997472489926187

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Niță Constantin, din comuna Gherghița, județul Prahova, a fost găsit mort într-un apartament din Udine, Italia, după o lună de zile (de la deces – n.r.). Nu cunoaștem deocamdată cauza decesului. Ieri, 27 aprilie 2023, i s-a făcut autopsia.

Familia îndurerată ne cere ajutorul, să-l înmormânteze creștinește în țară. Haideți să-i ajutăm! Ca de fiecare dată cer ajutorul tuturor oamenilor cu suflet, care pot să doneze, să facem posibilă și această repatriere. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis Alina Cărăbuș.

Corpul fără viață al unui bărbat de naționalitate română a fost găsit în după-amiaza zilei de vineri, 21 aprilie 2023.

Constantin era decedat de aproximativ o lună și conform informațiilor inițiale ar fi murit din cauze naturale, pe corpul său nu au fost găsite urme de violență. Cine dorește și are posibilitatea să doneze pentru repatrierea sa o poate face aici: www.gofundme.com/f/repatriere-decedat-nita-constantin.

Captură de ecran 2023-04-28 102428

Distribuie acest articol