Un italian laudă Consulatul României la Torino: Un exemplu de bună organizare pe timp de pandemie

La Stampa a publicat astăzi, 24 august, scrisoarea unui cetățean italian care laudă eficiența, buna organizare și respectarea regulilor anti-COVID de la Consulatul General al României la Torino: „Pe 20 august, la ora 10:20 aveam programare, la 11:00 deja rezolvasem problema, fără să ne îngrămădim și în plină perioadă de vacanță.”

Mersul la anumite instituții din Italia pentru rezolvarea unor situații diverse a devenit în această perioadă un factor de stres pentru mulți dintre noi. Regulile anti-Covid, menite să ne mențină în siguranță starea de sănătate, nu sunt respectate peste tot, iar timpii de așteptare se prelungesc uneori mult peste ora la care suntem programați.

Nu și la Consulatul General al României de la Torino, după cum a transmis într-o scrisoare adresată publicației mai sus amintite un cetățean italian, care și-a însoțit soția de naționalitate română pentru a-și reînnoi pașaportul.

Bărbatul italian se arată mulțumit de nivelul serviciilor, precum și de buna organizare în materie de reguli anti-pandemie, chiar dacă e perioada concediilor și instituțiile se confruntă în general cu o lipsă de personal. El face o comparație cu organizarea defectuoasă de la Registrul de evidență a populației de la Torino. Iată ce a transmis:

„Ca cetățean italian, am vrut să vă scriu câteva rânduri pentru a sublinia eficiența serviciului de la consulatul român la Torino. Iată povestea: soția mea a făcut o programare prin e-mail în urmă cu aproximativ două săptămâni, pentru a-și reînnoi pașaportul, pentru 20 august, la ora 10:20. La ora 11:00 deja rezolvasem totul, fără să ne îngrămădim și în plină perioadă de vacanță. Îmbunătățirea serviciilor față de ceva timp în urmă este clară, în special în modul de organizare pus în aplicare de actualul consul și colaboratorii săi. Mergeți în schimb la Registratura centrală din Torino, în orice zi ar fi, și-apoi mai vorbim despre asta.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Foto articol: Pagina Facebook a Consulatului General al României la Torino

Distribuie acest articol