Copil de 5 ani atacat de un piton de 3 metri care l-a tras în apă. Tatăl și bunicul au salvat băiețelul

Un băiețel de numai 5 anișori a fost la un pas de a fi omorât de un piton lung de 3 metri după ce șarpele l-a prins de glezne, l-a mușcat și l-a tras în apă.

Mușcătura suferită de copil din partea șarpelui. Foto: Tesse Ferguson/The Guardian

Din fericire, copilul nu era singur, ci cu tatăl și bunicul său, care au sărit imediat în ajutorul micuțului și l-au salvat.

Potrivit The Guardian, episodul s-a petrecut joi, 24 noiembrie 2022, în curtea unei case din orașul australian Byron Bay.

Micuțul Beau Blake, numele copilului, se juca cu fratele său lângă piscină când un piton a apărut din senin și s-a oprit la picioarele micuțului.

„Stăteam și ne uitam la ei cum se joacă, tocmai erau pe cale să sară în piscină și, dintr-o dată: „BANG!”, a declarat Ben, tatăl lui Beau.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„A fost ca și cum o umbră neagră a ieșit din tufiș”, a mai spus tatăl, precizând că șarpele a ieșit dintr-o grădină învecinată.

Ben nu este sigur dacă fiul său a călcat din greșeală pe șarpe sau l-a speriat, dar odată ce reptila s-a prins de gleznele copilului, Beau s-a rostogolit și a căzut în piscină.

Pitonul de 3 metri lungime s-a încolăcit apoi rapid în jurul picioarelor băiatului, încercând să-l cuprindă tot.

Allan, bunicul lui Beau, care are 76 de ani, a sărit în mod instantaneu în piscină și a scos repede nepoțelul cu șarpe cu tot din apă.

Apoi, cu ajutorul lui Ben, în circa 15-20 de secunde au descolăcit șarpele din jurul picioarelor micuțului.

Tatăl copilului a reușit să descolăcească șarpele din jurul picioarelor micuțului în circa 15-20 de secunde. Foto: Tesse Ferguson/The Guardian

Din fericire, copilul de 5 ani nu a suferit răni grave și s-a ales doar cu mușcătura și o sperietură puternică, medicul recomandându-i să stea acasă numai o zi pentru a se vindeca.

Nici șarpele nu a pățit nimic, ba chiar a fost eliberat de Ben la circa 10 minute după ce s-a petrecut episodul cu piscina.

„Tatăl meu locuiește acolo de 36 de ani și, probabil, am văzut zeci de șerpi pe proprietatea sa”, a spus australianul.

- Continuarea după publicitate -

„Este sezonul șerpilor; sunt pe afară și, după vremea pe care am avut-o și clima din acest moment, sunt foarte activi”, a mai adăugat el.

Mama lui Ben a publicat o postare ulterior pe rețelele de socializare pentru a-i avertiza pe ceilalți părinți asupra pericolului.

„Am fost norocoși că au reacționat rapid (Ben și Allan – n.r.)… și a fost nevoie de puțin efort pentru a desprinde pitonul care era încolăcit bine în jurul picioarelor sale”, a spus Tesse, mama lui Beau.