La numai 13 ani, Daniel Imbrea are un palmares de titluri care poate face invidios orice alt copil sau părinte, iar în cursul zilei de joi, 8 septembrie 2022, a mai adăugat un premiu la acest palmares.
În cadrul finalei concursului „Il bambino e la bambina più belli d’Italia – categoria Junior” (Cel mai frumos băiat și cea mai frumoasă fată din Italia – categoria Junior) tânărul nostru conațional a câștigat locul I, devenind astfel, pentru cel puțin un an de acum încolo, cel mai frumos băiat din Italia.
La concurs au participat peste 100 de copii care au venit din toată Italia.
Conform paginei sale de Facebook, Daniel Imbrea este originar din Onești, județul Bacău, dar trăiește cu familia sa în Matera, provincia cu același nume din Basilicata.
Băiatul român are numeroase premii asemănătoare câștigate în trecut. În 2021, de exemplu, apare ca fiind câștigătorul concursului Mister Petit Junior.
Tot în același an, Daniel a câștigat și titlul de „Il bambino più seguito d’Italia” (Cel mai urmărit copil din Italia).
Mister Influencer Baby este un titlu pe care l-a câștigat, de asemenea, anul trecut.
Nu în ultimul rând, în 2020, copilul român apare ca fiind câștigătorul locului I al concursului Mister Kids.
Daniel a participat, de-a lungul timpului, și la diferite evenimente de modă, precum Matera Fashion Week, tânărul de 13 ani fiind reprezentat de agenția Astro Agency.