Copil român mort în Italia de cancer la numai 4 ani. În preajma Crăciunului, mama se pregătește de înmormântare

Un copil român în vârstă de 4 ani a murit într-un spital din Roma, răpus de o boală nemiloasă împotriva căreia lupta de când avea numai două luni de viață, relatează Obiectiv de Suceava.

Matei suferea de o formă rară de cancer și ultimii trei ani i-a petrecut la spitalul din Italia, dar medicii nu au reușit să-l salveze.

Matei este așteptat acasă de bunicii săi care se pregătesc acum de înmormântare. Un Crăciun trist pentru ei și pentru mama micuțului, care a pierdut și o fetiță, la vârsta de 8 luni.

Surioara lui Matei a primit același diagnostic ca și el și a murit în Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași.

După patru luni de la moartea sa, mama a rămas însărcinată cu Matei și a simțit din nou că trăiește doar că fericirea ei s-a năruit repede, băiețelul îmbolnăvindu-se la vârsta de doar două luni.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ultimii trei ani Matei i-a petrecut în Italia, unde a a suferit mai multe intervenții chirurgicale printre care și un transplant de măduvă dar, din păcate, boala a recidivat mult mai agresiv.

Medicii nu l-au mai putut salva.

Distribuie acest articol