Copil român operat cu succes în Italia: „Victoria lui Matias”

Un băiețel român de numai 1 an și 10 luni a fost operat cu succes la „Ospedale Filippo Del Ponte” din Varese, unitate sanitară recunoscută pentru intervențiile în cazuri de malformații pulmonare congenitale. „Victoria lui Matias”, și-au intitulat cei de la Informazione Online textul despre operația micuțului român.

Diagnosticul de malformație pulmonară congenitală este unul deosebit de grav, stabilirea lui se face de ginecologi încă din timpul sarcinii, în urma efectuării ecografiilor, iar apoi implică neonatologi, anesteziști, psihologi și chirurgi. Dacă nu este operată la timp, boala poate degenera în cancer.

Matias locuiește împreună cu părinții săi la București, iar malformația pulmonară i-a fost descoperită încă înainte de a se naște, când era în pântecul mamei sale. O malformație care nu se manifestă clinic decât pe termen mediu și lung.

„Termenul CPAM (malformație pulmonară congenitală) se referă la un spectru de leziuni localizate în lobii pulmonari, uneori conectate la aortă sau la alte vase sistemice – a explicat dr. Valerio Gentilino, Director de Chirurgie Pediatrică la spitalul din Varese. „Adesea la naștere nu dau simptome deosebite, dar, de-a lungul lunilor de viață pot provoca infecții grave și mai târziu degenerează în forme canceroase. Prin urmare, este necesar să fie îndepărtate chirurgical cu o operație toracoscopică care să fie efectuată de preferință în jurul a șase luni de viață”.

Operația la care a fost supus Matias a fost una foarte delicată datorită riscurilor intraoperatorii mari în caz de complicații, dar în cazul său totul a decurs cu succes.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Când am apelat la Spitalul Del Ponte din Varese am găsit acolo nu doar un chirurg bun, ci și o persoană capabilă să ne explice tot ce era de făcut într-un mod clar și empatic, dedicând timp și atenție dubiilor și îngrijorărilor noastre”, au spus părinții copilului român despre medicul care l-a operat pe băiețel.

„Știm cât de prețios este timpul medicilor și de aceea apreciem foarte mult disponibilitatea acestuia. Alături de el am găsit o echipă care ne-a făcut să nu ne simțim singuri, însoțindu-ne și sprijinindu-ne pe tot parcursul internării. Această abordare a fost fundamentală pentru a face față unui moment atât de dificil atât pentru noi, cât și pentru Matias”, au mai spus părinții români.

Astăzi, Matias pleacă în România alături de mama și tatăl său care au salutat emoționați echipa medicală de la „Ospedale del Ponte”:

„Ne vom aminti de voi pentru totdeauna. Dotările din spital sunt minunate, camerele sunt frumoase, precum și sala de joacă pentru copii… dar oamenii au făcut diferența! Această realitate spitalicească este foarte diferită de România și ar trebui să fie prezentă în toată lumea. Nu putem decât să fim recunoscători medicului Valerio Gentilino și tuturor profesioniștilor extraordinari pe care i-am întâlnit la Varese”.