Cornelia Cocoș, președinta APRI: „Dăruim mărțișoare doamnelor din Roma pentru a promova tradițiile românești”

Cornelia Cocoș, președinta Asociației Profesioniștilor Români din Italia (Associazione dei Professionisti Romeni in Italia) a organizat cu ocazia zilei de 1 martie, la Roma, o acțiune prin care dăruiește italienilor și celorlalți străini din capitală, mărțișoare românești aduse din România unde au fost frumos realizate de Diana Chiriță, o româncă în mâinile căreia mărțișoarele au luat forma unor mici obiecte de artă tradițională.

„Asociația noastră a pregătit pentru 1 martie distribuția a 500 de mărțișoare la Roma. Acestea sunt create de doamna Diana Chiriță din București, care a făcut din pasiunea sa pentru creații manuale un motiv de viață și de bucurie. Dorința noastră este să facem cunoscute tradițiile noastre străinilor. Împreună cu mărțișorul pe care îl vom dărui, va fi distribuit și un mic text explicativ, cu detalii despre semnificația mărțișorului și cu un design realizat de Anastasia Tolea, o altă tânără talentată care studiază la IED – Institutul European de Design.”

Mărțișoarele au ajuns cu ajutorul membrilor asociației APRI la funcționarele din birourile postului de televiziune RAI, la Căile ferate italiene RFI, Blueair, birouri de proiectări, Alitalia, etc. „Ziua se va încheia la Trattoria Moderna din Roma – vicolo dei Chiodaroli, la Liviu Dotcoș, un român care are un restaurant în centrul istoric al orașului și unde clienții sunt de diverse naționalități – spune Cornelia Cocoș – acolo vom dărui celor prezenți mărțișoare românești viu colorate, împodobite cu șnurul tradițional roșu și alb.”

Iubitoare a tradițiilor noastre strămoșești, deși plecată de mulți ani di țară, Cornelia Cocoș se întreabă:

„De ce sărbătorim noi, românii, San Valentino când avem Dragobete? De ce alții să nu cunoască tradițiile noastre: mărțișor, sânziene? De ce importăm Halloween și transformăm castelul Bran în bâlci?”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cornelia a hotărât să se implice alături de colaboratorii săi și să distribuie străinilor din Roma, de 1 martie, un pic din tradiția noastră strămoșească, din datina străbună, un simbol al folclorului românesc împletit cu fir roșu și alb, un mărțișor alături de care stă scris: „România!”

Mărțișoare realizate de Diana Chiriță
Mărțișoare realizate de Diana Chiriță
Mărțișoare realizate de Diana Chiriță
Mărțișoare realizate de Diana Chiriță
Mărțișoare realizate de Diana Chiriță