Coronavirus în Italia: 1.397 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, printre ele și români întorși din patrie

Ministerul Sănătății din Italia precizează că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.397 de  noi cazuri de Covid-19, 10 persoane infectate cu coronavirus și-au pierdut viața, iar numărul persoanelor internate la terapie intensivă este în creștere cu 11 față de ieri. Au fost făcute mai puține teste, 92.000, cu aproximativ zece mii mai puține decât ieri.

Dintre cele mai afectate regiuni menționăm Lombardia cu 228 de cazuri, urmată de Campania cu 193. De asemenea, Lazio (154), Emilia-Romagna (118), Veneto (115) și Toscana (113).

Printre persoanele testate pozitiv se numără și cetățeni români care s-au întors recent din țară

Abia întoarse din România, două femei au fost testate pozitiv la Covid-19, în localitatea Teggiano, provincia Salerno (Campania). Cele două femei, ambele asimptomatice, nu aparțin aceleiași familii și sunt în prezent izolate la domiciliu. Primarul localității, Michele Di Candia, a declarat că monitorizează situația fiind în contact permanent cu ASL. Conform site-ului zerottonove.it toți membri familiilor celor două românce urmează să fie testați pentru coronavirus.

Au mai fost înregistrați în ultimele 24 de ore români testați pozitiv la coronavirus: câte un caz la Roma, Latina (Lazio), Modena, Bologna (Emilia Romagna), iar 6 români au fost depistați cu Covid-19 la Piacența, tot în Emilia Romagna, scrie ravvena24ore.it.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Italia a extins obligaţia de izolare la domiciliu pentru cei care vin din România până la data de 7 septembrie

Numărul total al cazurilor de Covid-19 se ridică în Italia la 272.912, din care 35.507 de pacienți au decedat și 208.490 au fost declarați vindecați.

Distribuie acest articol