Coronavirus în Italia: 100 de oameni de știință îi cer premierului Conte să ia măsuri drastice în următoarele 2-3 zile

Măsurile drastice impuse pentru a evita creșterea numărului de cazuri și decese provocate de COVID-19 ar putea avea un efect mai puțin dăunător asupra economiei decât dacă pandemia ar fi scăpată de sub control, susțin peste 100 de oameni de știință din Italia într-o scrisoare deschisă trimisă președintelui republicii, Sergio Mattarella, precum și premierului Giuseppe Conte. Scrisoarea este semnată de oameni de știință din toate domeniile, printre care se numără și fizicianul Enzo Marinari, de la Universitatea Sapienza din Roma, economistul Gianfranco Viesti, de la Universitatea din Bari, geologul Carlo Doglioni, președintele Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV) sau astronomul Alessandra Celletti, vicepreședinte al Agenției pentru Evaluarea Cercetării.

„În calitate de oameni de știință, cercetători, profesori universitari, credem că este corect și urgent să ne exprimăm cea mai profundă îngrijorare cu privire la faza actuală de răspândire a pandemiei COVID-19”, scriu cercetătorii, referindu-se la estimările publicate de fizicianul Giorgio Parisi, președinte la „Accademia Nazionale dei Lincei”, una dintre cele mai vechi instituții științifice din Europa.

Conform calculelor făcute de Parisi, informează Agenția Națională de Presă Asociată din Italia – ANSA, în ultimele 20 de zile numărul cazurilor de infecție s-a dublat în fiecare săptămână, iar în ultimele șapte zile acest tipar este urmat și de numărul deceselor persoanelor infectate cu COVID-19. Numărul deceselor a început, așadar, să se dubleze cu o întârziere de 7 zile față de numărul cazurilor noi de infecție.

Cei peste 100 de cercetători sunt de acord cu estimările făcute de fizicianul italian și cer să se ia „măsuri stricte și drastice în următoarele două sau trei zile”, susținând totodată că „adaptarea necesară a exigențelor economiei și protecției locurilor de muncă în paralel cu cele de limitare a răspândirii infecției trebuie acum să lase loc la nevoia stringentă de a proteja dreptul la sănătate individuală și colectivă consacrat în articolul 32 din Constituție ca fiind inviolabil”.

„Luarea unor măsuri eficiente este necesară acum pentru a salva economia și locurile de muncă. Protejarea locurilor de muncă, a activităților antreprenoriale și industriale, a unităților comerciale și a altor activități ar fi, de asemenea, inevitabil compromise ca urmare a unei răspândiri în afara controlului a pandemiei care a durat mai multe luni de zile”, se precizează în apelul cercetătorilor către Mattarella și Conte.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Cu cât se așteaptă mai mult timp, cu atât mai dure vor trebui să fie măsurile care vor fi luate, producând astfel un impact economic și mai mare. Acesta este motivul pentru care contagiunea trebuie oprită acum, cu măsuri adecvate, și de aceea cerem să se acționeze în mod adecvat acum, în conformitate cu drepturile constituționale, dar în deplină protecție a sănătății cetățenilor, care este valoroasă în aceeași măsură și este, de asemenea, necesară și funcțională pentru bunăstarea economică”, au mai precizat oamenii de știință.

Anesteziștii italieni trăiesc, de asemenea, cu teama că numărul persoanelor internate la Terapie Intensivă se va dubla în următoarele 15 zile, dacă graficul contagierilor va menține ritmul actual.

„Acela va fi punctul crucial și momentul în care vom intra în criză pentru că dotarea organică de anesteziști resuscitatori nu va fi suficientă pentru a face față urgenței”, a declarat pentru ANSA Alessandro Vergallo, președintele Asociației de Anesteziști Resuscitatori din Italia. Vergallo mai subliniază și faptul că acești profesioniști sunt deja supraîncărcați cu turele de muncă din cauza pandemiei.