Italia: bărbat român împușcat de un italian, iubitul surorii sale. „Nu era de acord cu relația noastră”

Un tânăr român în vârstă de 44 de ani a fost ucis cu o armă de foc în seara zilei de 26 decembrie, la Scoglitti, un sat care aparține de Costa Fenicia, lângă Vittoria (Sicilia). Iulian Florin Aenăchioaie a fost împușcat de Vincenzo Vindigni, în vârstă de 27 de ani, care era iubitul surorii sale. Românul, împreună cu familia sa, se opuneau relației italianului cu fata. Criminalul s-a predat poliției.

Iulian a decedat la spital, scrie quotidiano.net, unde fusese transportat încă de la început în condiții extrem de grave.

Motivul crimei este relația italianului cu sora românului nostru care nu era văzută cu ochi buni de familia fetei. Conform primelor reconstituiri făcute de autorități, se pare că în seara zilei de 26 decembrie, în jurul orei 19:45, Iulian, împreună cu un prieten rezident la Vittoria, au mers acasă la Vincenzo Vindigni unde a izbucnit o ceartă. Scandalul a culminat cu crima italianului care și-a pierdut controlul, a pus mâna pe armă și a tras două focuri spre Iulian, rănindu-l fatal. Și celălalt tânăr a fost rănit dar situația sa este stabilă, declară sursa citată.

Vincenzo Vindigni s-a prezentat singur la carabinieri unde a declarat delictul și a indicat locul unde se afla arma cu care a tras spre cei doi tineri.

Ancheta este coordonată de procurorul Gaetano Scollo, care a efectuat primele interagotarii. „Nu era de acord cu relația dintre mine și sora sa”, ar fi declarat bărbatul italian motivând gestul său ucigaș.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI