Crina Vasilovici, tânăra română dată dispărută de mama sa, a trimis un mesaj familiei sale

Crina Vasilovici. Sursa foto: Observator.tv

Crina Vasilovici, tânără română de 30 de ani, mamă a două fete, a dispărut din senin în seara zilei de marți, 23 ianuarie 2018, din zona San Zaccaria a localității Ravenna și de atunci familia și cunoștințele nu mai știu nimic de ea.

Dispariția sa a fost făcută publică de mama Crinei, Maria, care în data de 29 ianuarie 2018, a publicat la ora 1.18 din noapte un apel pe Facebook prin care ruga prietenii să distribuie imaginea Crinei și să o ajute să o găsească pe fiica sa.

Ulterior, Maria s-a prezentat și la carabinieri, unde a denunțat în mod oficial dispariția Crinei, fiind invitată apoi de mai multe ori și în cadrul emisiunii „La vita in diretta” de pe postul de televiziune Rai 1.

Potrivit corespondentei emisiunii, care a investigat asupra cazului, Crina ar fi câștigat în urmă cu câteva săptămâni circa 5.000 de euro într-un bar din Ravenna pe care obișnuia să-l frecventeze și de atunci nu a mai fost văzută pe acolo, așa cum a declarat barmanița care lucrează în barul respectiv.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Conform celor relatate astăzi de cei de la Rai 1, citați de ziarul Urban Post, Crina ar fi trimis un mesaj astăzi familiei sale prin care anunță că este bine dar totodată cere să nu mai fie căutată.

Un mesaj cu siguranță dureros pentru soțul Crinei și cele două fetițe gemene ale sale care, în ciuda faptului că acum știu că este bine, au aflat în același timp și faptul că femeia a plecat de bunăvoie nu vrea să se întoarcă la ei.

Distribuie acest articol