Criză de apă în Italia: Amendă pentru coafezele și frizerii care spală de două ori părul clienților

Un oraș din Italia amendează coafezele și frizerii care spală de două ori părul clienților. Măsura a fost impusă în urma secetei care s-a abătut asupra Peninsulei și este valabilă până la data de 30 septembrie, conform ordonanței emise de Carlo Gubellini, primarul din Castenaso, oraș situat lângă Bologna.

Gubellini spune că mii de litri de apă sunt risipiți zilnic prin șamponarea dublă și, implicit, clătirea dublă, despre care mulți frizeri susțin că este o măsură recomandată în cadrul saloanelor de frizerie și coafor.

Astfel, frizerii și coafezele nu mai au voie să șamponeze părul clienților lor de două ori, ci doar o dată, în încercarea de a economisi apa în timpul uneia dintre cele mai severe secete din ultimele decenii.

O măsură care va implica controale și amenzi de până la 500 de euro pentru saloanele care încalcă regula, totul în contextul în care țara luptă împotriva secetei în timpul unui val de căldură intens și prelungit. Castenaso, este o localitate cu o populație de 16.000 de locuitori și are zece coafeze și frizeri.

Mai multe regiuni au declarat stare de urgență

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Mai multe regiuni italiene au declarat deja stare de urgență, încercând să elibereze fonduri pentru a contracara criza tot mai mare de apă, în timp ce asociațiile agricole spun că producția va scădea în acest an în zonele cheie de cultură.

Râul Po, care traversează marile regiuni nordice și care asigură aproximativ o treime din producția agricolă a țării, se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani.

„Po continuă să înregistreze un nivel scăzut de-a lungul întregului său curs”, au declarat reprezentanții ANBI (organismul de irigații). „Debitul s-a înjumătățit în două săptămâni, scăzând la puțin peste 170 de metri cubi pe secundă”, adăugând că debitul trebuie să fie de 450 cm/s pentru a preveni intrarea apei sărate dinspre mare și distrugerea terenurilor agricole.

Marile lacuri din nordul țării se află deja sub sau aproape de minime record, iar nivelul rezervoarelor naturale din centrul Italiei a scăzut, de asemenea, vertiginos. Râul Tibru se află la minime multianuale, în timp ce debitul râului Aniene s-a înjumătățit.

Regiunea Lazio, centrată pe Roma, a declarat starea de urgență impunând restricții în unele comunități, inclusiv interdicții privind utilizarea furtunurilor de apă și umplerea piscinelor.

Distribuie acest articol