Cursă Blue Air întoarsă din drum. Ieșea fum de la un motor, pasagerii începuseră să se roage

Cursă Blue Air cu emoţii de la Bucureşti la Tel Aviv. Aeronava a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Otopeni la aproximativ 40 de minute de la decolare, după ce căpitanul a informat călătorii că dintr-un motor iese un fum suspect.

Avionul decolase de pe Otopeni la ora 7:45, ieri, 22 aprilie, iar după circa 40 de minute de zbor, pilotul a anunțat pasagerii că se vor întoarce. Observase că iese un fum suspect de la un motor. Imediat, pe pistă au fost mobilizate echipaje de pompieri și ambulanțe care au așteptat avionul, dar aterizarea a avut loc fără probleme.

Zvi Asher, un pasager aflat în aeronavă, declară pentru Pro Tv: „Pilotul a transmis că e o mică problemă şi că ne întoarcem. Nu a fost panică, dar oamenii s-au speriat şi au început să se roage.”

Reprezentanţii Blue Air nu au dorit să intre în detalii tehnice, însă precizează printr-un comunicat de presă că decizia comandantului de a reveni în România a fost una de precauţie, dar şi pentru liniştea pasagerilor.

„La întoarcere pe pistă erau mai multe maşini de pompieri şi salvări. Am văzut fum ieşind de la motorul de pe partea stângă. Era mai degrabă ca un abur și curgea un lichid de acolo.”, spune Zvi Asher.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

După câteva ore de aşteptare, compania le-a pus pasagerilor la dispoziţie o altă aeronavă, iar cea defectă a rămas la sol, pentru reparaţii.

Distribuie acest articol