Dafinul românesc sau „alloro” italian, calmează nervii și reduce anxietatea

Dafinul este un  arbore mediteraneean și a fost venerat încă din perioada Imperiului Roman. Îi era dedicat zeului Apollo, iar din ramurile lui înfrunzite se împleteau cununi purtate de împăraţii romani. Florile masculine şi cele feminine cresc pe copaci separaţi, care pot atinge 20 m înălţime. Frunzele tari, ovale sunt plăcut aromate şi se folosesc drept arome în bucătărie. Florile sunt galbene, iar fructul este o bacă neagră care conţine doar o sămânţă.

Frunzele sunt culese de pe ramurile tinere în timpul verii, iar apoi sunt uscate pentru a fi folosite în infuzii

- Continuarea articolului după publicitate -

Pe lângă tanini şi alţi compuşi activi, frunzele conţin până la 3% ulei esenţial, care este compus în cea mai mare parte din cineol (până la 70%). Acest ulei se găseşte în fructe, care mai conţin şi acid lauric, acid oleic, acid palmitic şi acid linoleic. Uleiul din arborele de dafin are proprietăţi antiseptice, antifungice şi stimulatoare. Extern, uleiul este un unguent excelent pentru dureri, reumatism, luxaţii şi vânătăi. El ajută de asemenea la vindecarea ulcerelor bucale şi a inflamaţiilor. Uleiul esenţial nu trebuie administrat intern.

Dafinul – indicaţii terapeutice

Pe lângă aroma pe care o oferă mâncărurilor, frunzele sunt bune sub formă de ceai. Infuziile cu frunze de dafin calmează nervii si reduc anxietatea. Îmbunătățesc digestia și combat fermentatia.

Ceaiul este indicat în: indigestii, balonări, răceală şi gripă, laringite, bronşite, astm şi tuse, febră, sinuzite, reumatism, viroze respiratorii, vomă, afecţiuni renale şi hepatice, anorexie, depresie, nervozitate etc.

5-10 g de frunze de dafin uscate în 1 litru de apă clocotită. Lăsaţi să infuzeze 10 minute, apoi filtraţi. Beţi 2-3 căni pe zi

Administrare:

Infuzia de dafin se prepară astfel: puneţi 5-10 g de frunze uscate în 1 litru de apă clocotită. Lăsaţi să infuzeze 10 minute, apoi filtraţi. Beţi 2-3 căni pe zi.

În tratamentul inflamaţiilor gurii şi al ulcerelor bucale este indicat uleiul esenţial de dafin. Diluaţi concentraţia de 1 picătură de ulei esenţial în 10 ml de ulei excipient. Aplicaţi de 3-4 ori pe zi.

În tratamentul reumatismului şi al durerii generalizate se va aplica unt de dafin pe zona afectată de 2-3 ori pe zi.

Susține publicația noastră!
CrystalDENT Milano CrystalDENT Milano

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate