Daniela Pop, românca din Italia care își caută fratele răpit la naștere. „Ajutați-mă să-l găsesc!”

Daniela Iuliana Pop este o româncă de 37 de ani, stabilită în Italia, care ne-a uimit cu povestea ei pe care ne-a trimis-o pe pagina revistei noastre. Daniela, își caută disperată fratele, care se presupune că ar fi fost răpit la naștere și dat spre înfiere unei femei, medic cardiolog din județul Harghita.

Iată mesajul Danielei:

„Mă numesc Pop Iuliana Daniela și sunt născută la Sighișoara, județul Târgu Mureș, în data de 23/11/1981, îmi caut fratele care se numea la naștere Pop Ilie, născut în data de 16/7/1983 tot la Sighișoara. Tatăl nostru era Pop Ioan, mama se numește Iulia, iar ultima lor adresă e Strada Cartierul Venchi numărul 52. Fratele meu cred că a fost adoptat în județul Harghita dar încerc să pun apelul meu în toată lumea, sperând că el va vedea acest apel ori, sau cine știe adevărul despre el, cine îl cunoaște, va vorbi!

Ilie s-a născut la Sighisoara în data de 16 iulie 1983, la ora 19:40. Un copil sănătos, blond, cu ochi albaștri, de 52 de centimetri și în greutate de 2,5 kilograme. Mama mea l-a văzut doar pe 21 iulie, în fugă, pe furiș, pe la miezul nopții, nu i l-au arătat și nu l-a alăptat defel. I-au spus că băiețelul este sub greutatea normală, că are probleme de sănătate și nu poate avea acces la el. Pe 22 iulie 1983, a doua zi după ce mama își văzuse băiețelul și care nu dădea semne de a fi suferind, medicii i-au spus că acesta a decedat. Că se născuse fără stomac și organismul său a cedat. I-au spus mamei că a decedat la ora 1:00 noaptea, când ea îl văzuse doar cu o oră înainte și părea bine, sănătos! O poveste stranie, ireală, greu de acceptat pentru o mamă care era convinsă în sinea ei că nu poate fi adevărat, că băiatul ei trăia, era frumos și sănătos, îl văzuse doar!

Dubii care au făcut-o pe mama mea, împreună cu alte întrebări la care nu a primit un răspuns concret, să aibă o serie de supoziții. În aceleași zile în care ea a fost internată la maternitatea din Sighișoara, în același salon cu ea era internată o femeie medic cardiolog venită de la Miercurea-Ciuc să nască. De ce tocmai la Sighișoara? Nu știm! Această doamnă, care era căsătorită cu un milițian, avea pe atunci 34 de ani și povestea că era la a 3-a sau a 4-a sarcină. Că pe celelalte nu reușise să le ducă la bun sfârșit și fapt este că bietei femei îi murise și atunci copilul abia născut. Totuși, deși îi murise bebelușul, era dusă din 3 în 3 ore afară din salon cu targa. Mama mea presupune că era dusă ca să-l alăpteze pe fratele meu și pe care medicii, în acord cu autoritățile, i l-au dat spre înfiere. Fapt este că atunci când a fost anunțat decesul frățiorului meu, a dispărut din salon fiind externată și doamna medic cardiolog de la Miercurea-Ciuc!

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tatăl meu a mers să ceară trupușorul copilului său pentru a-l înmormânta, nu i-au dat corpul spunând că a fost transferat la pediatria din Cornești. Mama, când a fost externată, a mers la pediatria din Cornești, acolo, însă, au zis că nu s-au înregistrat nici internări și nici decese în ziua respectivă, cea declarată de medicii de la Sighișoara.

Și uite așa, deși în sufletul lor au știut mereu că băiatul este în viață, au fost constrânși să renunțe la a-l mai căuta, mai ales că în perioada comunistă prea multe întrebări nu puteai pune, iar ei erau niște bieți oameni amărâți, fără o situație care să le permite să lupte cu sistemul de atunci. Au încercat de nenumărate ori să ia legătura cu autoritățile, au mers la poliție, la primărie, la biroul de evidență a populație, dar știm doar că femeia din Miercurea-Ciuc, medic cardiolog, căsătorită cu un milițian, era înregistrată cu un domiciliu fals la maternitatea din Sighișoara.

Considerăm cu certitudine că frățiorul meu a fost practic răpit de lângă mama lui în iulie 1983 pentru a fi dat unei alte femei, cu influență, care nu reușea să aibă copii. Inima mamei mele i-a spus mereu că fiul ei este în viață, vă rog, ajutați-mă să îl găsesc. Vreau să-l cunosc pe fratele meu! Vă mulţumesc!

Daniela Iuliana Pop”

Dacă cineva a auzit de o poveste cu date care să coincidă cu cele transmise de cititoarea noastră sau găsește asemănări fizice cu Daniela și poate ajuta la găsirea fratelui acesteia, care acum ar avea vârsta de 34 de ani, o poate contacta pe pagina sa de Facebook, Daniela Pop. În imaginea de mai jos este certificatul de naștere al frățiorului Danielei, presupus a fi răpit la naștere.

Certificatul de naștere al lui Ilie Pop, se presupune că băiețelul a fost răpit la naștere
Distribuie acest articol