Nu pot să mă abțin să nu vă povestesc ce mi-a spus azi o femeie pe care am întâlnit-o la o agenție pentru recrutarea forței de muncă din Italia. Am mers să-mi depun CV-ul și așteptând să-mi vină rândul am intrat în vorbă cu o româncă de a noastră.
Venise în Italia să înlocuiască pentru o lună de zile pe o altă româncă iar acum, după ce terminase, căuta altceva de lucru. Are 70 de ani femeia (dar nu-i arată defel), este pensionară și soțul ei la fel (o pensie bunăăă tare) și mi-a povestit cu mare veselie, de ce mai vrea încă să lucreze în loc să meargă liniștită acasă, în România.
Locuiește în aceeași curte cu feciorul cel mic care are vârsta nu prea „mică”, de 40 de ani, nora și doi nepoți. Mersese acasă femeia în toamnă cu gândul să nu se mai întoarcă dar cei tineri nu lucrau și ea i-a întreținut mereu, restructurând casa, cumpărându-le mașina și toate cele trebuincioase.
Copiii se tot plângeau că nu au bani, că s-au terminat și într-o zi, nepotul cel mare a venit la ea, i-a luat geamantanul de unde îl pusese, i l-a adus în față si i-a spus: „Hai, babă, pleacă la muncă și trimite bani, că tata nu are cu ce să cumpere benzină să mă ducă la școală cu mașina!”
Și râdea, biata femeie, povestindu-mi cât de hazliu, inteligent și educat e scumpetea ei de nepoțel. Și uite-așa, femeie de 70 de ani, muncește în Italia ca badantă și trimite lui fecioru-su tot bănișorul câștigat că de nu, o batjocorește că nu vrea să-i dea! Nu mai spun că îl batjocorea și-l făcea pe bărbatu-su în toate felurile că nu-i ajută pe „copii”.
De aceea, dau anunțul mai departe, al femeii, nu al meu: caută de lucru dar nu ceva greu, că nu mai poate ridica, o doare rău spinarea și mai e și diabetică.
Eu am rămas fără cuvinte. Oare până la ce vârstă părinții sunt obligați să-și întrețină progeniturile, până la moarte ?
Lăcrămioara Tarhon – Italia
