TVA-ul va crește în Italia până la 25%. Efecte imediate asupra costurilor și puterii de cumpărare

Legea Stabilității 2016 din Italia prevede o creștere  a TVA-ului din această țară.

Astfel, taxa va fi majorată, urmând ca din 2018 să ajungă la 25%, ceea ce va avea un efect imediat asupra costurilor și puterii de cumpărare.

Inițial, creșterea TVA a fost preconizată a avea loc începând cu anul 2017 și în două etape:

  • în 2017 – de la 22% la 24% și de la 10% la 13% pentru TVA-ul redus;
  • în 2018 – de la de la 24% la 25%.
ANNO
ALIQUOTA IVA AUMENTO
2017
22% (ordinaria) 24%
10% (agevolata) 13%
2018
24% 25%
13% 13%

Ulterior, Legea Bilanțului din 2017, (fosta Lege a Stabilității), a stabilit ca toată această creștere să aibă loc din anul 2018, când, taxa TVA va ajunge la valoarea de 25%.

ANNO
ALIQUOTA IVA
AUMENTO
2018
22% (ordinaria) 25%
10% (agevolata) 13%

TVA-ul redus, care în prezent este de 10%, este aplicat întreținerii și renovării clădirilor, dar și achiziției bunurilor finite, bunuri care sunt folosite la renovarea clădirilor (uși, ferestre, instalații sanitare, boilere etc). Această facilitate se aplică în cazul în care cumpărătorul este chiar beneficiarul lucrării sau firma ce execută lucrarea de renovare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Motivele majorării TVA

Concesiile fiscale acordate în Italia dezechilibrează politica fiscală a statului, Italia fiind țara de pe ultimul loc în clasamentul privind veniturile din TVA. Scopul Guvernului italian este de a reduce evaziunea fiscală, dar adoptarea măsurii de creștere a TVA-ului poate avea și efecte negative.

În raportul anual asupra finanțelor publice, Curtea de Conturi precizează că este imposibilă evitarea creșterii taxei pe valoarea adăugată dacă nu se reduc cheltuielile publice și dacă nu cresc încasările din impozitul pe venit.

Curtea de Conturi arată, în același raport, că ceea ce se întâmplă este o adevarată fugă de plata impozitului pe venit, lucru care s-a accentuat și a devenit un soi de „scurtătură” folosită de anumite persoane sau grupuri ca urmare a întârzierilor și dificultăților apărute în calea reformei fiscale ce-și propune să reducă povara fiscală.

Efectele creșterii TVA-ului

Legea Stabilității 2016 are impact și asupra clauzei de salvgardare în legătură cu accizele la carburanți, pentru 2017 și 2018 fiind prevăzute creșteri ale accizei la benzină. Toți ce care trăiesc în Italia vor suporta costuri mai mari, în următorii trei ani, generate de creșterea TVA-ului și a accizelor la combustibili.

Creșterea de taxe reprezintă o presiune suplimentară pentru economie, care este deja caracterizată printr-o stagnare a consumului. Prețurile mărite care rezultă din creșterea TVA-ului pot descuraja italienii să cumpere bunuri de uz curent. Se estimează că, odată cu creșterea TVA-ului, o gospodărie își va mări costurile anuale cu aproximativ 500 de euro în anul 2018, acesta fiind anul în care TVA-ul ajunge la valoarea maximă de 25%. De asemenea, se preconizează că inflația va crește, atingând valoarea de 1,72%.

Această creștere de TVA va afecta toată populația Italiei, nu doar anumite categorii, așa cum se întâmplă acum. Acest lucru va duce, într-o primă fază, la o reducere a inegalității impozitării.

Distribuie acest articol