Doi italieni care s-au iubit în tinerețe s-au regăsit și s-au căsătorit la 73 de ani. „Vrem să fim un exemplu”

La vârsta de 73 de ani, când mulți se gândesc la liniștea pensiei, doi italieni, Dante Gallio și Rita Vicentini, au decis să-și unească destinele într-un mod care a emoționat comunitatea din Nogara, în provincia Verona.

Ceea ce face această poveste de dragoste și mai specială este că cei doi s-au reîntâlnit după o pauză de peste 50 de ani, relatează L’Arena.

Dante este medic pensionar și Rita o fostă profesoară de limba italiană. Ei s-au cunoscut în tinerețe, dar destinul i-a despărțit.

Rita și-a dedicat apoi anii tinereții studiind, dorind să devină profesor și să-și împlinească visul profesional. Dante, pe de altă parte, s-a căsătorit cu o prietenă bună a Ritei, dar a păstrat un loc special în inimă pentru dragostea sa din adolescență.

După ce în urmă cu cinci ani Dante a rămas văduv, a avut ocazia să se reîntâlnească cu Rita. Sentimentele dintre ei cu revenit, iar cei doi au decis să-și oficializeze relația.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„În adolescență eram foarte buni prieteni. Inima mea bătea pentru ea, dar destinul ne-a despărțit. Ne-am reîntâlnit după mai mult de jumătate de secol, semn că dragostea nu are vârstă.”

Nunta lor a avut o notă caritabilă specială. Deoarece amândoi sunt profund religioși, au cerut ca preotul Raffaello Serafini, promotor al unui proiect caritabil în Madagascar, să le oficieze căsătoria.

În loc să primească cadouri tradiționale, cuplul a solicitat invitaților să facă donații pentru construirea unui orfelinat în Madagascar – un proiect pe care preotul îl conduce de ani de zile. Au reușit să strângă aproximativ 3.000 de euro pentru cauza lor nobilă.

În ciuda bucuriei și generozității lor, Dante și Rita au fost inițial reticenți în a-și împărtăși povestea cu publicul larg, însă și-au dat seama că există multe cupluri care evită căsătoria din cauza temerilor legate de judecata societății sau de problemele de moștenire.

„Vrem să fim un exemplu pentru toți cei care, la vârsta noastră, ar dori să-și oficializeze iubirea. Și mulți sunt gata să ne urmeze exemplul!”, au declarat cei doi.

Astfel, Dante și Rita nu doar că și-au reînnoit jurămintele de dragoste, dar au devenit și sursă de inspirație, demonstrând că iubirea adevărată nu cunoaște limită de vârstă sau prejudecăți sociale.

Distribuie acest articol