Doi români s-au întors din Italia după 9 ani și au deschis o afacere inspirată dintr-un film

România, o țară cu un potențial uriaș, a început să fie modelată de o nouă generație de tineri antreprenori, tineri care aduc în prim-plan pasiunea și viziunea, mai mult decât profitul.

O astfel de poveste este cea a unui cuplu care, după nouă ani petrecuți în Italia, a revenit în țară cu dorința arzătoare de a îmbina viața de familie cu un business inspirat de pasiune.

„Se poate avea totul în aceeași farfurie”, declară Andrei Isac, de meserie inginer constructor, dar care și-a deschis împreună cu soția o afacere care n-are nicio legătură cu pregătirea sa profesională.

„Eu am stat 9 ani în Italia, am făcut facultatea de construcții. Având părinții în Italia, stabiliți acolo de 20 de ani, a fost o decizie destul de grea și am zis nu, neapărat, vreau să mă întorc în România să fac ceva. Pentru că am simțit tot timpul o atracție față de ce suntem. A contribuit foarte mult la întoarcerea mea”, a mărturisit el pentru Observator.

Un film a fost sursa de inspirație pentru începutul lor antreprenorial. Ayfer Isac, soția lui Andrei și make-up artist de profesie, își aduce aminte:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Era despre un chef care lucra la un restaurant, și-a dat demisia de acolo și și-a luat un food truck”. În acel moment, cu 5-6 ani în urmă, ideea unui food truck în România părea inovativă, dar s-a dovedit a fi un trend în creștere rapidă.

Aceste vehicule mobile au devenit extrem de populare în ultimii ani, datorită flexibilității pe care o oferă antreprenorilor de a-și muta locația și de a ajunge la diferite audiențe.

De asemenea, reprezintă o investiție inițială mai mică comparativ cu deschiderea unui restaurant tradițional. În multe orașe, food trucks au evoluat pentru a oferi opțiuni culinare gourmet și inovatoare, și nu doar mâncare fast-food.

Cu resurse limitate și cu pasiune drept principal combustibil, Andrei a pus în practică cunoștințele sale de inginer și a schițat propriul lor food truck (un vehicul mare care este echipat pentru a găti și vinde mâncare):

„Nu aveam niciun business plan, nu aveam nimic. Fiind inginer am zis măcar asta să o fac, pe un A4, da am făcut o schiță frumoasă”.

A urmat cea mai frumoasă și mai intensă aventură a lor. Erau nelipsiți de la toate festivalurile și evenimentele de stradă din toată țara cu rulota lor în care vindeau frigărui de oaie.

Un succes la care nici ei nu au sperat. Din mai până în octombrie erau tot pe drum. Câştigau suficient cât să trăiască apoi, liniştiţi, toată iarna. Iar din mai o luau de la capăt.

img (47)
Sursa foto: Observator

Însă viața, cu toate provocările și bucuriile sale, le-a dictat apoi o nouă direcție. Cu apariția copiilor, cei doi tineri antreprenori au simțit nevoia unei schimbări.

Astfel, a luat naștere ideea unui restaurant unde oamenii să poată veni oricând pentru un mic dejun delicios.

1200-20230817104542 (6)
Ayfer și Andrei Isac. Sursa foto: Observator

Astăzi, la restaurantul lor, nu se fac rezervări și programul se încheie la ora 15. De ce? Ayfer explică:

„După ora 3 suntem mami și tati. Foarte mulți dintre clienții noștri când văd programul zic, ce program e ăsta, până la 3? Și le zic, e până la 3 pentru că vrem o viață după. Păi și puteți să vă plătiți chiria? Adică puteți să trăiți? Da, poți să faci asta!”.

Această poveste nu este doar despre antreprenoriat. Este despre cum poți construi o afacere de succes care reflectă ceea ce îți dorești cu adevărat în viață.

Este despre cum România se transformă prin tineri care aleg să revină, rămână, să construiască și să inspire prin exemplul lor.

Distribuie acest articol