Dramă a singurătății în Italia, un bărbat mort de 6 luni a fost găsit mumificat în casă

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 48 de ani a fost găsit mumificat în casă, la Barriera di Milano, un cartier din Torino. Era mort de cel puțin șase luni și nimeni nu s-a interesat de el în tot acest timp.

Se numea Mario și după moartea tatălui său și internarea mamei într-un cămin pentru bătrâni a devenit un om singuratic, închis în sine, relatează Corriere della Sera.

Șomer, cu foarte puțini prieteni, locuia în casa familiei, din Barriera di Milano. Marți după-amiază, 14 iunie, pompierii, după apelul vecinilor care nu-l mai văzuseră de foarte mult timp, au spart ușa apartamentului de la etajul trei din via Leinì și l-au găsit fără viață, în stare avansată de descompunere, practic mumificat.

Potrivit medicului legist, Mario era mort de câteva luni, probabil din cauze naturale, dar nimeni nu s-a preocupat până acum de absența lui.

„A crescut în acest bloc”, au povestit vecinii săi. „Tatăl său a murit cu câțiva ani în urmă, iar cu mama nu se prea înțelegea. De când a dus-o la un cămin de bătrâni starea lui s-a înrăutățit. Îl întâlneam uneori pe scări când ieșea să arunce gunoiul și să-și cumpere pizza de pe via Vercelli. Nu prea stătea la discuții cu nimeni, bună ziua, bună seara, cam atât, asta era toată discuția.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Vecinii, însă, nu au acordat prea multă atenție cutiei poștale a bărbatului care s-a umplut între timp de facturi și avize de înștiințare. Sora mai mare, cu care rupsese toate relațiile, a continuat să plătească în avans toate cheltuielile la asociație, așa cum le era înțelegerea, dar în ultimele zile mirosul urât care venea din apartamentul lui i-a alarmat pe vecini. Administratorul a sunat la 112, iar pompierii au sosit în via Leinì, împreună cu poliția și o ambulanță de la Crucea Verde.

Din păcate pentru Mario nu mai era nimic de făcut. A murit singur, așa cum și-a trăit cea mai mare parte a vieții și nimeni nu a observat absența sa. Ușa de la apartamentul său era închisă din interior și nu au fost găsite urme de violență în casă sau pe cadavru. Poliția investighează cazul, dar nu pare să existe dubii în ceea ce privește moartea bărbatului. Doar încă o dramă a singurătății absolute, într-o clădire suburbană dintr-un mare oraș european.

Distribuie acest articol