Drama singurătății printre străini: Româncă găsită moartă în Italia la câteva săptămâni după deces

- Conținut sponsorizat -

O femeie de naționalitate română a fost găsită moartă în locuința sa din orașul italian Brescia, provincia cu același nume din Lombardia, în cursul zilei de 4 februarie 2024.

la-palazzina-in-cui-e-stato-rinvenuto-il-cadavere-della-donna
Clădirea în care locuia femeia. Sursă foto: giornaledibrescia.it.

Pompierii, alertați de locatarii unei clădiri situate pe via Marchetti din localitate, la doar câțiva metri de comandamentul Poliției locale, au fost întâmpinați de un miros puternic pe scările imobilului, semn clar al tragediei pe care urmau să o descopere.

O femeie în vârstă de 74 de ani, de cetățenie română, a fost găsită moartă în apartamentul ei de la primul etaj, „decedată de cel puțin trei săptămâni, dacă nu chiar mai mult”, după cum relatează Giornale di Brescia, citând autoritățile locale.

Vecinii și apropiații femeii, care nu o mai văzuseră de aproape o lună, au fost îngroziți de tragica veste.

Corpul femeii, aflat într-un stadiu avansat de descompunere, bloca ușa de la intrare, iar cauza decesului nu lasă loc de îndoială: un infarct, având în vedere că suferea de o serie de probleme neurologice.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
romancabrescia202402051
Anchetatorii au constatat că femeia ar fi murit în urma unui infarct. Sursă foto: bresciaoggi.it.

Trăind singură, familia ei se află în România și a fost informată de tragedie de către agenții de poliție din Italia, care au intervenit în după-amiaza zilei precedente, după descoperirea făcută de pompieri.

Vecinii, revăzând evenimentele ultimelor săptămâni, nu își amintesc să fi auzit cereri de ajutor sau zgomote neobișnuite venind din apartamentul femeii.

Descoperirea macabră a fost făcută după ce o locatară din aceeași clădire, alarmată de mirosul din ce în ce mai puternic ce se răspândea între etaje, a decis să investigheze sursa acestuia ieri, puțin după ora prânzului, ducând astfel la dezvăluirea tragediei.

- Mai multe după publicitate -