Drama singurătății unui român găsit mort în Italia la o săptămână după deces. Autoritățile caută rudele sale

Un bărbat de naționalitate română a fost găsit mort în locuința sa din localitatea italiană Ghisalba, provincia Bergamo din Lombardia, la circa o săptămână după ce a avut loc decesul.

Conform celor relatate de publicația Prima Bergamo, care citează ziarul L’Eco di Bergamo, conaționalul nostru se numea George Dumitru și avea 53 de ani.

Potrivit sursei citate, decesul s-a produs la data de 29 august 2023, iar cadavrul a fost găsit sub un strat de deșeuri de aproximativ 30 de centimetri.

Vecinii au fost cei care au alertat autoritățile, devenind suspicioși din cauza luminii care era mereu aprinsă și a unui miros înțepător care a început să se răspândească după câteva zile.

George nu mai fusese văzut de ceva timp, iar unele relatări de la fața locului sugerează că moartea acestuia s-a datorat cauzelor naturale.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Bărbatul român, care ar fi împlinit 54 de ani la finele lunii octombrie, lucra ca muncitor în construcții la Orzinuovi, în provincia Brescia, dar în luna martie a acestui an renunțase la locul de muncă și încă nu este clar dacă găsise alt serviciu între timp.

Din nefericire, niciun membru al familiei a putut fi găsit, la mai bine de o lună după tragicul eveniment, în ciuda eforturilor autoritățile italiene și a comunicărilor cu Consulatul Român din Milano.

Având în vedere situația, Primăria din Ghisalba a fost cea care s-a ocupat de înmormântarea trupului neînsuflețit și a depus apoi o cerere la Tribunalul din Bergamo, solicitând un curator special care să se ocupe de patrimoniul lui George.

Între timp, acesta va continua căutările pentru eventuale rude sau moștenitori, înainte ca toate bunurile acestuia să revină statului.

Această acțiune juridică a făcut ca povestea să devină publică abia în aceste zile, la mai multe săptămâni după descoperirea tragică.

Deși George și-a trăit ultimele momente în singurătate și în condiții de disperare, cazul său ridică întrebări incomode despre responsabilitatea colectivă, conștientizarea și prevenirea unor astfel de tragedii, în care oamenii ajung să fie uitați sau neglijați de comunitatea în care trăiesc.

Distribuie acest articol