Drama unei familii din străinătate, întoarsă în țară pentru a sărbători ziua fiului lor. Trei copii și doi adulți au murit

Canalul WhatsApp Rotalianul - Revista Românului din Italia

Tragedia care a zguduit România în luna mai a acestui an a primit o confirmare oficială după mai bine de cinci luni.

Maria, fetița de 6 ani care a dispărut în apele râului Mureș alături de fratele ei, Robert, tatăl și un alt bărbat, a fost identificată oficial, relatează Observator.

- Continuarea după publicitate -

Trupul ei, în stare avansată de putrefacție, a fost găsit la data de 16 august 2023, în râul Mureș, între localitățile Șeitin și Nădlac. După două luni de așteptare, expertiza genetică a confirmat identitatea fetiței.

Tragicul eveniment a avut loc la data de 1 Mai 2023, când trei familii înrudite – cinci părinţi și șase copii – s-au adunat la iarbă verde pentru a sărbători ziua lui Robert, un copil de 6 ani ai cărui părinți reveniseră în țară din Germania tocmai pentru această sărbătoare.

Cele 11 persoane au decis, spre seară, să traverseze râul Mureș într-o barcă la cârma căreia se afla un bărbat în stare de ebrietate, pentru a continua petrecerea la o terasă de pe celălalt mal.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În timpul traversării, barca a fost răsturnată de curenții puternici, aruncând oamenii în apa rece a râului.

Primul deces s-a petrecut în familia Alinei Luca, o tânără mamă care după ce barca s-a răsturnat, a încercat din răsputeri să-și salveze copilul de trei ani.

Din nefericire, micuțul a murit sub ochii mamei sale, iar alte patru persoane, inclusiv Maria și Robert, au dispărut.

maria-copil-20230501
Maria și celălalt copil decedat, în vârstă de 4 ani. Sursă foto: observatornews.ro.

În zilele care au urmat, echipele de salvare au recuperat corpul tatălui copiilor și pe cel al celuilalt bărbat, Eduard, în vârstă de 29 de ani, care era logodnicul Alinei.

Acesta din urmă avea un copil de numai 5 luni cu Alina, cei doi având programată nunta în această vară, dar tragedia prin care au trecut a spulberat complet  visul lor.

- Continuarea după publicitate -

eduard-buzura-tanar-gasit-mort-raul-mures-832389

Eduar, Alina și copilul lor. Sursă foto: antena3.ro.„De ce mi i-ai luat Doamne pe amândoi, cu ce ți-am greșit să îmi faci așa ceva… nu voi putea trăi niciodată fără ei doi… ai mai lăsat și un copil fără tată!

De ce mă pui în halul ăsta la încercare… trebuia să fie cel mai frumos an și l-ai transformat într-un coșmar din care nu ne putem trezi… vă voi iubi mereu”, a scris Alina pe pagina sa de Facebook.

Trupul lui Robert a fost descoperit în Ungaria, lângă Mako, dar cel al Mariei nu a putut fi localizat până în luna august.

robert-20230501
Robert, fratele Mariei. Sursă foto: observatornews.ro.

Unchiul Mariei a recunoscut hainele fetiței de pe trupul găsit, iar acum se așteaptă confirmarea mamei sale.

- Continuarea după publicitate -

Comunitatea locală și familiile îndurerate își plâng acum pierderile și caută răspunsuri și justiție în urma acestei tragedii devastatoare.

Conducătorul bărcii a fost reținut pentru 24 de ore, dar a fost eliberat ulterior și este cercetat în stare de libertate pentru ucidere din culpă.

Barca lui nu era înmatriculată, iar el nu deținea certificat de conducere a ambarcațiunii, precizează presa din România.