Tot mai mulți români plecați în străinătate au ales în ultimul timp drumul de întoarcere spre casă, printre ei numărându-se și preotul Doru Vasile Gârboan, care a revenit în țară după ce timp de 10 ani a slujit la două biserici ortodoxe române din Italia.
În vârstă de 39 de ani, preotul Gârboan s-a întors acasă în 2020 și slujește acum la Parohia Ortodoxă din cartierul Ortelec, orașul Zalău, din județul Sălaj, remarcându-se prin proiectele umanitare inițiate în folosul comunității.
Conform publicației Sălajul Liber, a organizat Școala Parohială Ortelec și Proiectul Social Filantropic D.A.R. prin care preotul, ajutat de numeroși tineri din comunitate, a distribuit familiilor nevoiașe ajutoare constând în alimente, haine, lapte pentru cei mici, jucării și multe altele.
„Cu darul Bunului Dumnezeu, prin jertfa donatorilor cu inima bună și prin osârdia tinerilor parohiei noastre, Joia Patimilor a devenit pentru 20 de familii din Zalău, Joia Dăruirii”, au afirmat Parohia Ortodoxă Ortelec, iar pe pagina Facebook a parohiei se poate citi următorul mesaj: (…) „Proiectul Filantropic D.A.R. (Dăruind Atingi Raiul), susținut de OAMENI CU INIMA BUNĂ din parohia noastră și din întreg Zalăul, se va desfășura și în perioada post-pascală, cu ajutorul Bunului Dumnezeu!”
Doru Vasile Gârboan a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea și a fost hirotonisit ca preot pe 26 iunie 2005. Sosit în Italia în anul 2010, preotul sălăjean a slujit la Faenza, în Emilia-Romagna, în perioada 2010 – 2012, iar apoi la biserica ortodoxă din Imola. În Peninsulă, preotul Gârboan a primit și Crucea Episcopală a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (2016).